Noul BMW R 18 aduce stilul legendar al cruiserelor în gama BMW Motorrad

Noul BMW R 18 aduce stilul legendar al cruiserelor în gama BMW Motorrad
Ca niciun alt model moto BMW de până acum, noul BMW R 18 respectă la literă tradiţia motocicletelor mărcii bavareze, atât din punct de vedere tehnic, cât şi design.

Noul BMW R 18 transpune cu măiestrie stilul legendar al vremurilor apuse în prezent, păstrând tehnologie puristă, fără fasoane şi motorul boxer ca epicentrul plăcerii pilotajului, combinat cu acele „good vibrations”.

Noul BMW R 18 aduce stilul legendar al cruiserelor în gama BMW Motorrad

Nu este o coincidenţă că elementele funcţionale şi stilistice precum cadrul dublu leagăn, rezervorul în formă de picătură, arborele de transmisie la vedere şi vopseaua cu dungi „pinstripe” (opţiune din fabrică) aduc aminte de legendarul boxer, din 1936.

Suprastructurile clasice ale noului BMW R 18 sunt şi ele realizate din metal – cum îi şade bine unul clasic autentic. Suspensia aduce şi ea aminte de legendarul R 5.

Împreună cu bascula dublu braţ şi monoamortizorul cu sistem de pârghii, conceptul de suspensie spate rigidă al lui R 5 este transpus perfect în epoca modernă, cel puţin din punct de vedere vizual.

Noul BMW R 18 aduce stilul legendar al cruiserelor în gama BMW Motorrad

Inima noului BMW R 18 este noul motor boxer cu doi cilindri – supranumit „Big Boxer”.

Atât aspectul său impresionant, cât şi tehnologia sa reflectă o continuare a motoarelor boxer răcite cu aer tradiţionale, care au oferit momente pline de inspiraţie de când a început producţia BMW Motorrad, în 1923.

Cel mai mare motor boxer cu doi cilindri din toate timpurile are o capacitate de 1.802 cmc. Puterea maximă este de 67 kW (91 CP) la 4.750 rpm. De la 2.000 la 4.000 rpm, un cuplu de peste 150 Nm este disponibil în orice moment, şi această forţă de tracţiune absolută este combinată cu un sunet plin şi melodios.

Noul BMW R 18 aduce stilul legendar al cruiserelor în gama BMW Motorrad

Partea principală a ciclisticii noului BMW R 18 este cadrul din ţeavă de oţel de tip dublu leagăn. Designul său perpetuează tradiţia îndelungată BMW Motorrad în ceea ce priveşte acest tip de cadru.

Calitatea deosebită a fabricaţiei şi o atenţie impresionantă la detalii este evidentă şi din caracteristici precum îmbinările sudate între ţevile de oţel şi piese turnate sau forjate. Precum legendarul BMW R 5, bascula – cu un design similar – înconjoară transmisia cu arbore într-un stil autentic, prin îmbinări cu şurub.

Furcă telescopică cu manşoane
Elementele suspensiei noului BMW R 18 renunţă voit la opţiunile de reglaj electronic. În locul acestora, o furcă telescopică şi un monoamortizor montat central cu acţiune progresivă şi pretensionare reglabilă asigură un control superior al mişcării roţilor şi un confort foarte bun al suspensiei.

VEZI ȘI: AMBRA-Electrify Europe, proiect care va revoluționa mobilitatea electrică

Ca şi la legendarul BMW R 5, jambele furcii telescopice sunt îmbrăcate în manşoane. Diametrul jambelor este 49 mm, în timp ce cursa suspensiei este de 120 mm pe faţă şi 90 mm pe spate.

Sistemul de frânare al noului BMW R 18 constă într-o frână cu două discuri pe faţă şi una cu un singur disc pe spate, combinate cu etriere fixe cu patru pistonaşe. Jantele cu spiţe asigură un look foarte elegant.

Noul BMW R 18 aduce stilul legendar al cruiserelor în gama BMW Motorrad

În acord cu filosofia BMW Motorrad, noul BMW R 18 are o poziţie relaxată a scăriţelor – aşa-numitele scăriţe montate central. Această poziţie clasică, în spatele cilindrilor, este nu doar tipică BMW, ci permite şi o poziţie relaxată şi activă la ghidon, pentru un control optim al vehiculului.

Trei moduri de pilota: Rain, Roll și Rock
Noul BMW R 18 oferă trei moduri de pilotaj standard: Rain, Roll şi Rock (neobişnuite în acest segment), pentru a se putea adapta la preferinţele fiecărui rider.

Echiparea standard include şi ASC (Automatic Stability Control, dezactivabil), care asigură un nivel ridicat de siguranţă în pilotaj. În plus, noul BMW R 18 este echipat în standard cu controlul electronic al frânei de motor (MSR).

Noul BMW R 18 aduce stilul legendar al cruiserelor în gama BMW Motorrad

Printre alte opţiuni, există un sistem de asistenţă la mersul cu spatele, pentru a facilita manevrele la viteze mici, în timp ce funcţia Hill Start Control facilitează pornirea în rampă.

BMW R 18 First Edition: aspect exclusivist la culoare şi crom
Noul R 18 va fi oferit în toată lumea ca o ediţie exclusivistă R 18 First Edition încă de la lansare, cu un model standard rezervat suplimentar pentru anumite pieţe.

Noul BMW R 18 aduce stilul legendar al cruiserelor în gama BMW Motorrad

Combină aspectul clasic de R 18 cu elemente de echipare exclusiviste într-o finisare clasică pe negru cu dungi pinstripe albe. Alte elemente notabile includ multitudinea de suprafeţe cromate, o şa cu însemne şi o clemă cromată „First Edition” pe capacele laterale.

Personalizarea uşoară şi individualizarea optimă
Mai mult decât aproape orice altă motocicletă, noul R 18 oferă un design care facilitează modificarea – ceva la care s-a lucrat încă din fazele timpurii ale designului de bază al motocicletei.

Ca rezultat, noul model este echipat cu un subcadru spate uşor de demontat şi un set de piese vopsite care se pot desprinde uşor. Punctele de prindere atent gândite ale conductelor de frână, ambreiaj şi cablajelor permit instalarea uşoară a ghidoanelor înalte sau joase, combinate cu conducte şi cablaje care să li se potrivească.

Noul BMW R 18 aduce stilul legendar al cruiserelor în gama BMW Motorrad

În plus, capacele vizibile ale chiulaselor şi capacul carterului sunt gândite astfel încât să fie amplasate în afara băii de ulei, astfel încât acestea sunt foarte uşor de schimbat.

Piese de personalizare şi colecţiile de design Roland Sands
Gama de accesorii BMW Motorrad oferă o selecţie generoasă de opţiuni de individualizare, cu care să se poată adapta noul R 18 la gusturile şi preferinţele personale. Gama largă de piese diferite disponibile în programul de Accesorii Originale BMW Motorrad permite personalizări individuale care modifică în mod semnificativ caracterul lui R 18.

Noul BMW R 18 aduce stilul legendar al cruiserelor în gama BMW Motorrad

Pentru lansarea noului R 18, două colecţii diferite de design al pieselor frezate din aluminiu sunt disponibile, create în colaborare cu Roland Sands Design: „Machined” şi „2-Tone Black”.

Șei Mustang și sisteme de evacuare Vance & Hines
Pentru programul de accesorii şi de personalizare al noului R 18, BMW Motorrad colaborează cu Roland Sands Design şi cu mai mulţi furnizori renumiţi, inclusiv producătorul american Mustang Seat, pentru a oferi variante diferite de şei de înaltă calitate, realizate manual. În plus, potenţialul de personalizare al sistemelor de evacuare în colaborare cu Vance & Hines este la fel de creativ.

Noul BMW R 18 aduce stilul legendar al cruiserelor în gama BMW Motorrad

Follow #infotrucker