Turneul „China-Italy Centennial Rally” al producătorului italian de automobile sport Maserati, a reprezentat o bună oportunitate pentru Iveco de a promova și a demonstra potențialilor clienți performanțele dinamice și de consum a celei de-a treia generații Iveco Daily, lansat în Europa la începutul lunii iunie.
Startul tuneului ce a aniversat 100 de ani de istorie a mărcii Maserati – „China-Italy Centennial Rally”, a fost dat la Beijing pe 11 august 2014 iar prima etapă a acestuia a însumat 2.000 km, distanța până la granița cu Rusia. Pe teritoriul Chinei, caravana Maserati a fost însoțită de un Iveco PowerDaily, model produs în China.

A doua etapă a turneului Maserati a însumat peste 9.700 km și traversarea a cinci țări (Rusia, Belarus, Polonia, Cehia, Germania) înainte de sosirea la Modena în Italia, punctul final al turneului centenar. În cea de-a doua etapă, asistența caravanei de automobile Maserati a fostasigurată de către noul Iveco Daily, unul din cele mai performante, robuste și economice vehicule comerciale ușoare lansate în acest an.
Înainte de sosirea la Modena, caravana compusă din șase automobile Maserati a fost găzduită la fabrica din Suzzara, acolo unde Iveco a investit masiv în modernizarea întregului proces de producție pentru ca acesta să îndeplinească cele mai înalte standarde de calitate în producția noului Daily.

Propulsia modelul Iveco Daily 35S15V ce a însoțit în cei peste 9.000 km caravana Maserati a fost asigurată de noul motor diesel de 2.3 litri cu patru cilindri ce dezvoltă 146 CP. Pe tot parcursul celor cinci țări, ce au însumat kilometri pe diferite forme de relief, motorul noului Daily s-a dovedit a fi eficient, silențios și mai ales economic senzația creată celor care au avut ocazia să meargă în cabină fiind de automobil premium. Șasiul, unul din elementele principale ce a asigurat succesul de piață a lui Daily fiind acum parte din ADN-ul său, s-a comportat excelent, etalându-și puterea și robustețea în fața sarcinilor transportate.
Cea de-a treia generație a lui Iveco Daily este cea mai bună produsă până în prezent de italieni, fiind un amestec de tradiție și inovație. Aceasta nou generație se bazează pe punctele forte dovedite ale gamei de comerciale ușoare Iveco, care au făcut din Daily un reper pentru sectorul de transport ușor și distribuție.














