CamioaneFeaturesȘtiri

Iveco Eurocargo este International Truck of The Year 2016

Așa cum infoTrucker anticipa încă de la primul articol despre el, noul Iveco Eurocargo a fost votat „International Truck of the Year 2016” de juriul format din 25 de jurnaliști europeni, cu experienţă în domeniul vehiculelor comerciale.

Cel mai râvnit titlu din industria vehiculelor comerciale grele, al patrulea trofeu important din vitrina Iveco din ultimii 4 ani, demonstrează angajamentul producătorului italian în dezvoltarea tehnologiei şi accentul pus pe costul scăzut de proprietate (TCO) şi pe transportul sustenabil. Titlul obșinut de noul Iveco Eurocargo vine după titlul „International Truck of the Year 2013” câştigat de Stralis, „International Van of the Year 2015” câştigat de Iveco Daily şi „International Coach of the Year 2016” câştigat de Magelys. Votul a fost anunţat în cadrul Solutrans, târgul bienal al profesioniştilor din transport, care are loc la Lyon, Franţa.

Sustenabilitatea și eficiența energetică se află în centrul eforturilor mărcii, direcţionate către cercetările pentru reducerea consumului şi emisiilor generate de motoarele diesel tradiţionale, care au dus la avantajul Iveco: tehnologia motoarelor Hi-SCR. Aceasta direcţie strategică a condus la promovarea folosirii variantelor alternative de combustibil şi la supremaţia Iveco la nivel european, în versiunile cu propulsie pe gaz natural.

Iveco Eurocargo este International Truck of The Year 2016
[pullquote align=”full” cite=”Gianenrico Griffini, International Truck of the Year Chairman” link=”” color=”#ff0000″ class=”” size=”14″]Iveco a livrat un nou camion din gama medie care, încă o dată, ridică ștacheta în segmentul extrem de competitiv în care Eurocargo a stabilit referinţa în piaţă în ultimii 25 de ani.[/pullquote]

Noul Iveco Eurocargo completează evoluţia gamei Iveco prin introducerea de importante inovaţii în privinţa motoarelor, siguranţei, confortului, reducerii costurilor şi sustenabilitaţii mediului înconjurător. Această evoluţie este generată de valorile mărcii, tehnologia, costul total de proprietate (TCO) redus, sustenabilitatea şi un permanent parteneriat de business cu clienţii, şi de scopul de a fi „Iveco. Partenerul tău pentru un transport sustenabil.”

[pullquote align=”full” cite=”Pierre Lahutte, Iveco Brand President” link=”” color=”#ff0000″ class=”” size=”14″]Suntem foarte mândri de această recunoaştere a Noului Eurocargo, camionul pe gustul citadin, pentru că este un produs care respectă atât persoanele, cât şi mediul înconjurător. Este ultima generaţie a unui vehicul care, cu o jumătate de milion de unităţi vândute în lume, a fost liderul segmentului mediu european ani de zile. În ultimii 4 ani am câştigat acest premiu la toate categoriile: este un record absolut. Suntem singurul producător de camioane şi autobuze care are pe linia de producţie petru „vehicule ale anului”, o recunoaştere importantă a investiţiei făcute de grup pentru reînnoirea gamei noastre de produse cât şi a faptului că suntem lider în tehnologii, cum ar fi de exemplu Euro VI HI-SCR.[/pullquote]

VEZI ȘI: Noul Iveco Eurocargo: Camionul pe care orașul îl iubește

Eurocargo este singurul vehicul comercial de gamă medie Euro VI care satisface standardele de emisii cu un singur sistem de reducere a gazelor, sistemul Hi-SCR cu filtru pasiv de particule diesel. Această soluţie unică nu schimbă procesul de ardere, deoarece acesta funcționează cu un aport de aer proaspăt în loc de recircularea gazelor de evacuare.

VEZI ȘI: Noul Eurocargo: Versatilitate, funcționalitate și confort

Motoarele Iveco Tector 5 şi Tector 7 sunt optimizate pentru a se potrivi condițiilor normale de exploatare ale misiunilor urbane, în timp ce noul turbocompresor permite vehiculului să răspundă dinamic atât la accelerație cât și la pornire, ceea ce conduce la economii de combustibil de până la 8%.

Versiune ecologică și silențioasă
Plecând de la supremaţia Iveco în sectorul gazelor naturale, noul Eurocargo este disponibil într-o versiune „super-eco” care rulează pe gaz natural comprimat (CNG), cu impact redus asupra mediului înconjurător și oferind avantaje economice în comparație cu versiunile diesel. Motorul Tector de șase litri 210 CP oferă beneficii semnificative în domeniul eficienței, emisiilor și întreținerii. Deja conform cu standardele Euro VI de emisii etapa C (impuse de la 31.12.2016), acest vehicul are acces la zonele restrictionate din centrele orașelor, oferind un avantaj suplimentar în misiunile cu opriri dese. În plus, vehiculele Eurocargo pe gaze naturale sunt extrem de silenţioase, ceea ce le face perfecte pentru misiunile urbane pe timp de noapte.

VEZI ȘI: Eurocargo Natural Power – Soluția „super-eco” a lui Iveco

Noul Eurocargo este cu adevărat partenerul citadin ideal: prietenos cu mediul înconjurător, efficient din punct de vedere al combustibilului, manevrabil şi confortabil – un „birou pe roţi” – toate acestea, împreună cu un cost total de proprietate scăzut, îl face partenerul pentru un transport sustenabil. Sloganul de marketing „Camionul pe gustul citadin„ descrie perfect noul Iveco Eurocargo.

Descarcă revista online infoTrucker – https://www.infotrucker.ro/wp-content/uploads/2015/10/infotrucker_octombrie2015.pdf sau intră pe ISSUU

Urmărește #infotrucker pe Facebook, Instagram, Twitter, YouTube

 

Din aceeași categorie...

Back to top button