Noul MB Vito suport logistic pentru echipa de polo a Stelei

Noul MB Vito suport logistic pentru echipa de polo a Stelei

Mercedes-Benz România a fost alături de Clubul Sportiv Steaua Bucureşti, susţinând meciul pe care echipa de polo l-a jucat la Bucureşti sâmbătă, 29 noiembrie, în cadrul Euro Cup. Mercedes-Benz România a oferit organizatorilor suport logistic, cu ajutorul noului model Vito, între 28 – 30 noiembrie, când a avut loc partida de polo pe apă dintre Steaua Bucureşti şi Waspo Hannover.

Noul Mercedes-Benz Vito a stat la dispoziția sportivilor din echipa de polo, pentru ca aceştia să beneficieze de siguranţă şi confort în fiecare moment. După 24 de ani de la ultima performanță de acest gen, Steaua București s-a calificat în sferturile de finală ale Euro Cup la polo în apă. Pentru a accede în semifinale, Steaua va lupta în cadrul unei manșe duble (tur-retur) cu echipa germană Waspo 1898 Hannover. Meciul tur a avut loc la București sâmbătă, 29 noiembrie, la ora 11:30, și a fost găzduit de bazinul de polo Steaua Ghencea. Datorită importanței istorice a partidei și numărului de suporteri care și-au anunțat prezența, audiența acestui meci a fost un record. CSA Steaua București a învins formația germană Wasspo Hannover cu scorul de 9 – 7. Manșa secundă se va juca pe 17 decembrie, în Germania.

Noul MB Vito suport logistic pentru echipa de polo a Stelei

Prin susţinerea echipei de polo, Mercedes-Benz România îşi consolidează colaborarea de succes începută în anii precedenţi cu organizaţiile sportive. În luna martie a acestui an, Mercedes-Benz România a devenit partener oficial al Federaţiei Române de Tenis, al Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern şi al Fundaţiei Olimpice Române, oferindu-le câte un Mercedes-Benz Vito. Timp de trei ani, cele trei organizaţii sportive vor putea utiliza acest autovehicul în activităţile pe care le vor desfăşura.

Mercedes-Benz Vito transportă cei mai buni sportivi
Beneficiind de numeroase puncte forte ale designului exterior şi de un maximum de beneficii cu costuri reduse, noul Mercedes-Benz Vito este un autovehicul comercial uşor versatil şi un adevărat profesionist în segmentul său. Deși are o sarcină utilă record, costurile de întreţinere sunt neaşteptat de mici.

Cu o valoare a coeficientului aerodinamic de 0.32, noul Vito beneficiază de un consum redus de combustibil şi de eficienţă îmbunătăţită. Interiorul este, de asemenea, elegant şi confortabil. Atât șoferul, cât și pasagerii se bucură în noul Vito de siguranță şi un spațiu extins. Cabina are un aspect inovator si este exemplară în privinţa funcționalităţii și ergonomiei, ce subliniază calitatea superioară, în comparaţie cu celelalte autovehicule din clasa sa.

Follow #infotrucker

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.