ȘtiriTop News

O nouă grevă a șoferilor în parcarea Gräfenhausen

La aproximativ trei luni de la greva șoferilor din parcarea Gräfenhausen, alți șoferi de la aceeași companie s-au adunat din nou în această parcare de pe A5, în apropiere de Weiterstadt (Darmstadt-Dieburg).

Marți, mai mulți șoferi s-au oprit în parcarea Gräfenhausen de pe A5 pentru a atrage atenția asupra restanțelor salariale. Conform propriilor declarații, aceștia nu și-au mai primit drepturile salariale din luna mai.

Banner Infotrucker utilizare DBE 600 x 150

Până seara, numărul șoferilor ajunsese deja la zece. Aceștia s-au așezat pe scaune în fața camioanelor așteptându-și colegii din campanie care au anunțat că se vor alătura. Potrivit acestora, între 40 și 50 de șoferi doreau să se oprească în parcarea Gräfenhausen până seara.

VEZI ȘI: Un șofer de camion riscă suspendarea permisului pe o perioadă de 2 ani în Slovacia

Conform poliției, șoferii staționați în parcarea Gräfenhausen sunt angajați ai aceleiași companii poloneze de transport rutier de mărfuri, care în primăvară s-a confruntat cu o grevă de 6 săptămâni. Poliția este în strânsă legătură cu biroul de ordine publică din oraș, pentru a evita situațiile tensionate din urmă cu trei luni.

“Situația este calmă și neproblematică”, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al poliției.

Edwin Atema, de la Sindicatul european al lucrătorilor din transporturi, care în urmă cu trei luni a fost unul dintre negociatorii principali ai șoferilor greviști, s-a întors și el miercuri la Gräfenhausen.

Transportatorul a plătit o mare parte din salariile restante

Pe seară, unii dintre ei și-au reluat munca, după ce au primit o mare parte din salariile restante, potrivit Annei Weirich, purtător de cuvânt al rețelei de consiliere “Fair Mobility”. Odată cu plecarea primilor șoferi de camion, conflictul ar putea fi rezolvat mai repede decât greva șoferilor din aprilie. Atunci, șoferii aceleiași companii poloneze de transport rutier, au oprit lucrul săptămâni întregi din cauza restanțelor salariale.

După aproape șase săptămâni, peste 60 de șoferi și camioanele lor au părăsit parcarea Gräfenhausen, după ce aceștia și-au primit banii restanți de la angajator.

Conflictul de muncă de aproximativ șase săptămâni din aprilie a atras, de asemenea, mai multă atenție asupra situației din transportul internațional de mărfuri.

Tabăra de grevă improvizată din Gräfenhausen a devenit, de asemenea, un simbol al solidarității transfrontaliere. Sindicaliști și reprezentanți ai bisericilor, dar și numeroase persoane particulare au aprovizionat greviștii cu alimente, de la prăjituri făcute în casă până la o gamă de băuturi.

Din aceeași categorie...

Back to top button