O nouă versiune de cabină disponibilă pentru Volvo FMX şi FL

O nouă versiune de cabină disponibilă pentru Volvo FMX şi FL

Volvo Trucks a anunțat introducerea unei noi versiuni de cabină disponibilă în gama modelelor FMX şi FL, destinată operaţiunilor ce implică echipaj, precum acțiuni de salvare, pompieri sau asistenţă rutieră. Cabinele pentru echipaj oferă acelaşi grad ridicat de siguranţă, precum oricare altă cabină proiectată de constructorul suedez.

„Suntem foarte mândri că putem oferi două cabine moderne şi sigure, cu soluţii unice de carosare specifice acestui tip de transport. Cu agilul Volvo FL şi cu robustul Volvo FMX dispunem de o gamă extinsă de camioane dotate cu cabine pentru echipaj”, a declarat Pernilla Sustovic, manager pentru segmentul distribuţie din cadrul companiei Volvo Trucks.

O nouă versiune de cabină disponibilă pentru Volvo FMX şi FL

FL Crew Cab
În noua cabină Volvo FL Crew Cab pot intra până la șapte persoane, aceasta fiind destinată pentru camioanele cu sarcina totală de până la 16 tone. Deschiderea la 90 de grade a ușilor precum și intrarea joasă uşurează accesul în interior. „Cu noua cabină pentru echipaj pentru Volvo FL putem satisface, chiar direct din fabrică, mult mai multe necesităţi pentru clienţii specializaţi. Spre exemplu, avem două alternative pentru motoare şi câteva înălţimi diferite pentru şasiuri”, declară Tobias Bergman, manager de produs pentru Volvo FL şi Volvo FE.

FMX Crew Cab
Modelul Volvo FMX Crew Cab este proiectat pentru sarcini mult mai grele şi mai solicitante, fiind un camion robust şi puternic care poate ajunge oriunde. Volvo FMX cu cabină pentru echipaj este disponibil în versiunile 4×2 şi 4×4. Cabina are un interior ușor de intreținut, poate transporta un echipaj format din șase persoane și este prevăzută cu suspensie pneumatică. La fel ca la modelul Volvo FL, ușile au deschidere la 90 de grade, fapt ce permite un acces facil și rapid. „Am acordat o importanţă deosebită unor detalii mici, dar vitale. Spre exemplu, treptele din dreptul uşilor spate la Volvo FMX Crew Cab sunt montate la un unghi care simplifică ieşirea rapidă şi sigură din cabină în operaţiile unde timpul este esenţial. Mânerele sunt vopsite galben pentru a putea fi observate uşor în orice condiţii, iar iluminarea cabinei a fost mult îmbunătăţită”, declară Peter Hardin, manager de produs pentru Volvo FM şi Volvo FMX. Ambele camioane au omologare europeană de tip şi sunt pregătite din fabrică pentru o carosare simplă. Din 2015, vor fi introduse în fabricaţie versiunile Volvo FMX cu motorizare cu Euro III, Euro IV și Euro V.

O nouă versiune de cabină disponibilă pentru Volvo FMX şi FL

Caracteristici tehnice
Volvo FL Crew Cab
– Sarcina totală de până la 16 t.
– Cabina oferă locuri pentru 7 persoane.
– Intrare joasă, centru de greutate coborât, uşi cu deschidere la 90 grade.
– Motoare: Volvo D5K Euro VI de 210 CP sau 240 CP / Volvo D8K Euro VI de 250 CP sau 280 CP.
– Transmisie: Cutie de viteze complet automată, I-Sync sau cutie de viteze manuală.

Volvo FMX Crew Cab
– Sarcina totală de la 18 tone. Disponibil în versiuni 4×2 şi 4×4.
– Cabina oferă locuri pentru 6 persoane.
– Cabină cu suspensie pneumatică, tapiţerie din vinil, uşi cu deschidere la 90 grade şi
trepte retractabile la uşile spate.
– Motoare: Volvo D11 Euro VI de 330 CP sau 450 CP.
– Transmisie: Cutie de viteze complet automată Volvo Powertronic, Volvo I-Shift sau
cutie de viteze manuală.

O nouă versiune de cabină disponibilă pentru Volvo FMX şi FL

Follow #infotrucker

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.