Oficial: Permis categoria C de la 18 ani și D de la 21, în România
Legea care permite obținerea permisului de conducere categoria C de la 18 ani și a categoriei D de la 21 de ani se aplică în România de la 2 februarie 2023.
În Monitorul Oficial a fost publicata legea pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Principalele modificări sunt posibilitatea de a obține permisul de conducere Categoria C și CE + CPI marfă de la 18 ani, precum și Categoria D și DE + CPI călători de la 21 ani. Modificările se aplică începând cu 2 Februarie 2023 doar pe teritoriul național al României.
Mai exact, la articolul 20, după alineatul (4) se introduc două noi alineate, alin. (5) și (6), cu următorul cuprins:
”(5) Prin excepție de la vârsta minimă prevăzută la alin. (4) lit. d), permisul de conducere pentru categoriile de vehicule C și CE se eliberează de la vârsta de 18 ani cu înscrierea în acesta a codului național pentru atestarea valabilității categoriei numai în cazul conducerii vehiculului pe teritoriul României în prezența instructorului auto atestat sau a examinatorului din cadrul autorității competente în timpul desfășurării cursului practic, respectiv a probelor practice pentru obținerea certificatului de calificare profesională inițială, denumit în continuare CPI, astfel cum acesta este reglementat prin art. 1 alin. (3) din Normele privind pregătirea și atestarea profesională a anumitor categorii de conducători auto, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.214/2015 pentru aprobarea normelor privind pregătirea și atestarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, cu modificările și completările ulterioare, sau cu înscrierea codului european armonizat privind deținerea unui CPI.
(6) Prin excepție de la vârsta minimă prevăzută la alin. (4) lit. e), permisul de conducere pentru categoriile de vehicule D și DE se eliberează de la vârsta de 21 de ani, cu înscrierea în acesta a codului național pentru atestarea valabilității categoriei numai în cazul conducerii vehiculului pe teritoriul României în prezența instructorului auto atestat sau a examinatorului din cadrul autorității competente în timpul desfășurării cursului practic, respectiv a probelor practice pentru obținerea CPI sau cu înscrierea codului european armonizat privind deținerea unui CPI.”
VEZI ȘI: Infarctul suferit de un șofer de camion, recunoscut ca accident de muncă
Asfel România transpune în legislația naționala DIRECTIVA (UE) 2018/645
7) Prin derogare de la vârstele minime prevăzute la alineatul (4) literele (g), (i) și (k) din prezentul articol, vârsta minimă pentru eliberarea unui permis de conducere de categoriile C și CE; D1 și D1E; și, respectiv, D și DE este vârsta minimă prevăzută pentru conducerea vehiculelor respective pentru titularii unui CCP, stabilită la articolul 5 alineatul (2), la articolul 5 alineatul (3) litera (a) punctul (i) primul paragraf, la articolul 5 alineatul (3) litera (a) punctul (ii) primul paragraf sau la articolul 5 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2003/59/CE a Parlamentului European și a Consiliului (*), după caz.
În cazul în care, în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) litera (a) punctul (i) al doilea paragraf sau cu articolul 5 alineatul (3) litera (a) punctul (ii) al doilea paragraf din Directiva 2003/59/CE, un stat membru autorizează conducerea pe teritoriul său de la o vârstă mai mică, permisul de conducere este valabil numai pe teritoriul statului membru emitent până la data la care titularul permisului de conducere ajunge la vârsta minimă relevantă menționată la primul paragraf al prezentului alineat și deține un CCP.














