Știri

Olanda: Un sfert de tonă de cocaină transportată în sicrie

Un francez, care probabil s-a crezut un Frank Lucas modern, a fost arestat în Olanda după ce a fost prins cu un sfert de tonă de cocaină.

Vineri, 13, s-a dovedit a fi o zi cu ghinion pentru un francez în vârstă de 30 de ani, care a fost arestat de poliția olandeză pentru trafic de droguri.

Acesta conducea o furgonetă cu numere de înmatriculare franceze pe autostrada A29, în apropiere de Numansdorp, și a atras atenția autorităților printr-un comportament ostentativ la volan. Polițiștii au decis să-l oprească pentru un control de rutină.

La întrebarea autorităților, șoferul a susținut că transportă sicrie cu două cadavre. Însă verificarea documentelor de însoțire a arătat că acestea erau incorecte, ceea ce a stârnit suspiciuni și a condus la investigații mai detaliate.

VEZI ȘI: Captură record de cocaină în România

Pentru a investiga situația în detaliu, polițiștii au transportat furgoneta la o firmă de pompe funebre, unde au efectuat o inspecție suplimentară.

“Cadavre” în valoare de 13 milioane de euro

În urma acestui control, s-a constatat că sicriele nu conțineau cadavre, ci genți sport umplute cu peste 250 de kilograme de cocaină, având o valoare estimată de 13 milioane de euro.

Olanda: Caz de trafic de cocaină disimulat în sicrie

Șoferul francez a fost arestat pe loc pentru trafic de cocaină, iar poliția a confiscat atât furgoneta, cât și drogurile.

Ancheta pentru stabilirea originii și destinației cocainei este în plină desfășurare. Potrivit șoferului, el trebuia preia drogurile din Olanda, dar nu știa destinația finală: urma să primească un mesaj în acest sens.

Această descoperire impresionantă evidențiază metodele din ce în ce mai ingenioase ale traficanților de droguri în încercarea de a introduce pe piața europeană substanțe de mare risc.

Din aceeași categorie...

Back to top button