Utilitare ușoare

Noul Opel Combo-e Life, versiunea electrică a autoutilitarei de persoane

Opel a lansat Combo-e Life, versiunea electrică a autoutilitarei de persoane, care are motor electric de 136 de CP și o baterie de 50 kWh.

el ca în cazul versiunii cu motorizări cu ardere internă, Combo-e Life va fi disponibil în versiuni de lungime de 4.4 metri sau 4.75 de metri și în configurații cu cinci sau șapte locuri.

Combo-e Life este dezvoltat pe platforma CMP, adică aceeași arhitectură care se află la baza lui Opel Mokka-e sau Peugeot e-2008. Astfel, utilitara de persoane va fi echipată cu un motor electric amplasat pe puntea față care dezvoltă 136 de cai putere.

Acesta este alimentat de la un pachet de baterii cu capacitatea de 50 kWh. La fel ca în cazul celorlalte modele electrice amintite mai sus, bateriile sunt montate în podea, atât pentru ridigitate structurală, cât și pentru a conserva cât mai mult din spațiul interior.

Noul Opel Combo-e Life poate fi încărcat de la o priză domestică sau de la o stație rapidă. În cazul stațiilor cu curent alternativ, Combo-e Life se poate încărca cu o putere de 7.4 kW, sau opțional cu 11 kW. În cazul prizelor rapide cu curent continuu, modelul electric suportă încărcări de până la 100 kW.

VEZI ȘI: Un transportator german și-a pierdut temporar licența din cauza problemelor tehnice ale camioanelor

În acest caz, pentru o reîncărcare până la 80%, modelul german va avea nevoie de 30 de minute. Autonomia maximă anunțată și calculată conform standardului WLTP este de 280 de kilometri.

Versiunea cu cinci locuri oferă între 597 și 850 de litri, în funcție de lungime. Prin rabatarea scaunelor, volumul util crește până la 2.126 de litri în cazul variante de 4.4 metri lungime, respectiv 2.693 de litrei în cazul variante de 4.75 de metri lugime.

Din aceeași categorie...

Back to top button