Știri

Operațiunea Truck & Bus: Droguri și șoferi obosiți la volan

În perioada 10 – 16 octombrie a avut loc operațiunea Truck & Bus, o inițiativă europeană de control care vizează vehiculele grele folosite pentru transportul de mărfuri și pasageri, organizată de ROADPOL.

Această acțiune combinată la nivel național și european de prevenire a încălcărilor rutiere și sociale în rândul conducătorilor de vehicule comerciale de transport marfă și persoane are ca scop reducerea numărului de accidente rutiere pe drumuri.

Operațiunea Truck & Bus din octombrie s-a concentat pe consumul de alcool și droguri la volan, respectiv pe respectarea legislației rutiere și sociale în domeniul transportului rutier.

În Finlanda, poliția a detectat în total 215 încălcări ale regulilor privind timpul de condus și de odihnă (față de 140 în cadrul controalelor din iulie 2022). În plus, în 47 de cazuri (27 în iulie 2022), tahograful vehiculului nu a funcționat corect din cauza unei gestionări defectuoase sau a unei fraude. Pentru 1900 de vehicule controlate au fost emise 429 de sancțiuni diferite.

Operațiunea Truck & Bus: Droguri și șoferi obosiți la volan

În Belgia, doi șoferi au fost găsiți sub influența drogurilor. În timpul controalelor pe E314 și pe drumul Hasselt-Eindhoven (N74), în Zonhoven, trei camioane nu au fost lăsate să-și continue călătoria din cauza pericolului pe care îl prezenta transportul, iar doi șoferi consumaseră droguri. În cadrul unei inspecții pe autostrada E313, la Tessenderlo, au fost verificate 63 de camioane. Poliției i s-au alăturat inspectori de muncă, care au folosit dispozitive inteligente pentru a verifica de la distanță dacă tahografele funcționau corect. S-a dovedit că 12 dintre cei 63 de șoferi nu au respectat reglementările privind timpul de condus și de odihnă. În urma controalelor au fost colectate la fața locului amenzi în valoare totală de 28.683 de euro.

VEZI ȘI: La 90 de ani, conduce încă un camion

În Slovenia, poliția a verificat 7.699 de șoferi, din care 652 de șoferi de autocar și 7.047 de șoferi de camion, fiind constatate 918 încălcări ale normelor de circulație rutieră. La cei 652 de șoferi de autocar, dintre care 349 străini, s-au constatat 61 de încălcări, cea mai comună fiind nefolosirea centurii de siguranță. La cei 7.047 de șoferi de camion, dintre care 4.795 străini, au fost constatate 857 de încălcări, majoritatea din cauza nefolosirii centurii de siguranță, a excesului de viteză și a documentelor necorespunzătoare ale vehiculului și ale șoferului.

Operațiunea Truck & Bus: Droguri și șoferi obosiți la volan

În Italia, regiunea Calabria, au fost verificate 430 de vehicule comerciale destinate transportului de mărfuri și 32 de vehicule desinate transpotului de persoane, dintre care 201 au făcut obiectul unor sancțiuni administrative. În special, se remarcă 86 de încălcări pentru nerespectarea limitelor de viteză, 7 pentru tahograf, 37 pentru nerespectarea timpilor de condus și odihnă, 6 pentru fraudarea aparatului tahograf cu suspendarea permisului de conducere, 6 pentru supratonaj, în timp ce 3 vehicule n-au mai primit permisiunea să-și continuie călătoria. Pentru a asigura pe cât posibil siguranța traficului rutier pentru autovehicule și persoane, controalele poliției rutiere vor continua.

Traficanți de droguri arestați

Polițiile din Olanda, Belgia, Luxemburg și Franța au organizat o acțiune de amploare împotriva traficului de droguri și a așa-numitului turism al drogurilor. Mai mulți traficanți de droguri au fost arestați în timpul operațiuni transfrontaliere de amploare a ROADPOL.

Operațiunea Truck & Bus: Droguri și șoferi obosiți la volan

Rezultatul? Din 1.151 de vehicule controlate, 122 de persoane au fost găsite în posesia de droguri. 24 de persoane se aflau sub influența băuturilor alcoolice la volan, 13 persoane au fost arestate și 10 vehicule au fost confiscate. 

În total, au fost confiscate peste 3 kg de hașiș, marijuana și jointuri. Cantități nenumărate de spacecake și paddo’s, peste 78.000 de pastile XTC, peste 150 g de amfetamină și peste 700 g de cocaină au completat cantitățile capturate. De asemenea, au fost confiscate 10 arme de foc și o sumă totală de 47.800 de euro.

Din aceeași categorie...

Back to top button