Ovidiu Plăcintă, CEO al Express Euroscan: ”Avem mulți șoferi de nota 10”

La finalul lunii august, compania Express Euroscan a câștigat primul loc pe echipe la Romanian PRO Driver Competition RPDC 2022, competiție dedicată șoferi profesioniști organizată de infotrucker.ro.
Deși înscrisă în ultimul moment, echipa formată din Paul Pînzar, Liviu Gavrilovici și Paul Croitor a devansat cu peste 1.000 de puncte echipele unor companii de transport de top din România, precum H.Essers România, International Alexander, Vio Trans Grup sau Blue River.
Mai mult, Paul Pânzar a terminat prima zi de concurs pe prima poziție a clasamentului general, reușind să acumuleze cele mai multe puncte în cadrul probelor teoretice și practice, care i-au pus în dificultate pe mulți dintre concurenți.
Motive suficiente pentru a discuta cu Ovidiu Plăcintă, CEO al Express Euroscan, despre importanța profesionalizării șoferilor pentru companiile de transport rutier.
Ce înseamnă pentru Euroscan Express câștigarea RPDC 2022 la echipe?
Pentru noi, acest trofeu înseamnă în primul rând că avem o echipă valoroasă, profesionistă și curajoasă. Faptul că de la prima participare la concurs și înscriși în ultimul moment, după ce erau deja făcute toate materialele promoționale, am câștigat cu o diferență covârșitoare față de locul 2, nu spune altceva decât că suntem buni și avem o echipă fantastică.
Pe o scară de la 1 la 10, cât de bine credeți că sunt pregătiți, în medie, șoferii Euroscan Express în acest moment?
Avem mulți șoferi de nota 10, dar ținând cont că noi angajăm foarte mulți tineri, sigur că media nu are cum să fie 10. Dar nici nu e foarte departe, deoarce facem pregătire în permanență cu ei, iar cei care nu se încadrează, clar că nu au loc în echipa noastră.
Ce se poate face pentru o specializare și mai mare a șoferilor, în special în ce privește folosirea tehnologiilor de ultimă generație ale camioanelor?
Noi, ca firme de transport, nu cred că mai avem de făcut altceva în plus față de ce facem deja. Avem traineri, perioade de inițiere, plus oameni care îi urmăresc îndeaproape și îi informează zilnic. Ceea ce ar putea face autoritățile ar fi să impună școlilor de șoferi să-i învețe mai multe lucruri cu care șoferii se întâlnesc pe traseu și să aibă în dotare camioane moderne, pentru ca nu au cum să-i învețe să folosească noile tehnologii pe camioane vechi de 25 ani.