Pachetul de Mobilitate aduce mai multă echitate în sectorul transporturilor

Pachetul de Mobilitate aduce mai multă echitate în sectorul transporturilor
După mai bine de trei ani de negocieri și dezbateri, Pachetul de Mobilitate a fost aprobat în această vară, cu scopul de a îmbunătății condițiile de muncă pentru șoferi și a aduce mai multă echitate în sectorul transporturilor.

Salarii mici, exploatare a șoferilor și tarife mici de transport, mai ales mai ales în operațiuni transfrontaliere, aceasta este direcția în care s-a dezvoltat transportul rutier de mărfuri european în ultimii ani, iar Pachetul de Mobilitate, aprobat în această vară de Uniunea Europeană, tocmai asta își propune să corecteze.

Pachetul de Mobilitate aduce mai multă echitate în sectorul transporturilor

Conform oficialilor UE, obiectivul principal al pachetului legislativ este să ofere condiții de muncă mai bune pentru șoferi, iar imaginile cu șoferii est-europeni care campau efectiv în parcări publice de pe marginea drumului să fie de domeniul trecutului.

Șoferii sunt obligați să revină acasă
Unul din punctele importante este legat de interdicția de a petrece repausul săptămânal normal (45 de ore) în cabină. Șoferii vor trebui să se cazeze la un motel, hotel, pensiune și să-și petreacă această pauză în condiții decente, iar angajatorul trebuie să plătească pentru asta.

În cazuri excepționale, dacă șoferul e aproape de casă, poate să-și depășească orele de condus, dacă asta îl ajută să petreacă pauza de peste 45 de ore acasă. Cu condiția să fie în apropierea locului de domiciliu.

Prin aceste măsuri, Parlamentul European vrea să oblige companiile de transport care au sediul la o căsuță poștală și există doar pe hârtie să intre în legalitate. Acestea angajează șoferi de camion pe bani puțini, pe care-i pune să lucreze în țările din Europa de Vest, făcând concurență neloială companiilor locale.

Acum, șoferii vor trebui să se întoarcă în țara unde este înregistrată compania și unde se plătesc impozitele și asigurările sociale pentru angajat. Iar acest lucru trebuie să se întâmple la fiecare 3 – 4 săptămâni.

Unele dintre modificările aduse de Pachetul de Mobilitate au intrat în vigoare deja din 20 august, iar altele trebuie mai întâi incluse și în legislația națională, termenul maxim fiind 2025.

“În această perioadă de incertitudine care a urmat pandemiei de COVID-19, în care s-a văzut cât de importanți sunt șoferii și transportatorii pentru industrie și populație, este și mai evident că sectorul transportului rutier are nevoie de reguli clare”, a spus Adina Vălean, comisarul european pe transporturi.

VEZI ȘI: Din această iarnă camioanele vor trebui echipate obligatoriu cu anvelope de iarnă pe toate axele, în Germania

„Noul pachet legislativ va avea efecte pozitive pe piața de transporturi, iar acum trebuie să eficientizăm și să intensificăm controalele pentru a verifica aplicarea noilor reglementări”, spune și Prof. Dr. Dirk Engelhardt, reprezentantul BGL.

„Acest pachet legislativ stabilește o nouă bază constructivă pentru eliminarea birocrației, îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru șoferi și mai multă echitate în sectorul transporturilor”, spune Markus Olligschläger, reprezentantul BWVL.

Reguli mai stricte în ceea ce privește cabotajul
Conform noilor reglementări, numărul curselor a fost restricționat la 3 pe săptămână. După efectuarea acestora șoferul și camionul trebuie să facă o pauză de patru zile. În perioada când efectuează curse în regim de cabotaj, șoferul trebuie să fie plătit cel puțin cu salariul minim din țara în care efectuează cursele.

Pentru verificarea acestor curse, fiecare vehicul comercial va trebui echipat până în 2025 cu tahografe inteligente, iar autoritățile de control vor fi dotate cu tehnologie specială, care le va permite citirea tuturor tipurilor de tahografe disponibile.

Vehiculele comerciale ușoare afectate de modificări
De asemenea, Pachetul de Mobilitate include prevederi și pentru vehiculele comerciale cuprinse între 2.5 t și 3.5 t, care vor intra în vigoare de la 21 februarie 2022. Aceste vehicule vor trebui echipate cu tahograf digital, excepție făcând cele utilizate pentru profesii liberale, meșteșugari și pentru transportul de alimente perisabile.

În prezent, acest tip de vehicule comerciale, deși fac transport rutier intrnațional de marfă, nu se supun legislației privind timpii de condus și odihnă, așa cum se întâmplă în cazul camioanelor.

Follow #infotrucker