Parlamentul a votat eliminarea supraaccizei la carburanți

Parlamentul a votat eliminarea supraaccizei la carburanți

Vot final în Parlamentul României pentru eliminarea supraacizei la carburanți de 7 eurocenți pe litri, respectiv scăderea accizei.

Miercuri, 4 decembrie 2019, plenul Camerei Deputaților a aprobat cu 280 de voturi „pentru”, un vot „contra” și o abținere, proiectul de lege pentru eliminarea supraacizei la carburanți de 7 eurocenți pe litru. Proiectul de lege aparținând PNL fusese adoptat tacit de Senat.

Inițiatorii legii spun că, prin eliminarea supraacizei la carburanți, va scădea prețul la pompă a produselor petroliere.

VEZI ȘI: TIP Trailer Services a finalizat cu succes achiziția PEMA

Astfel, dacă legea nu se mai modifică până la finalul anului, începând din prima zi a anului viitor, prețul carburanților la pompă ar urma să scadă cu 45 de bani pe litru, cu efectul cumulat al scăderii accizei și a TVA aplicabil.

Tot de la 1 ianuarie 2020, a fost scăzută și acciza la carburanți. Potrivit actului normativ, acciza la benzină ar urma să coboare la 1.656 lei pe litru, iar cea la motorină, la 1.518 lei pe litru.

Legea va fi trimisă președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

Follow #infotrucker

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.