Parteneriat în domeniul siguranței cu bursa de transport lituaniană

Wolters Kluwer Transport Services, furnizor european de top în materie de servicii și software privind managementul transporturilor, și Cargo.LT – principala bursă de transport lituaniană, activă în țările baltice, au anunțat faptul că au iniţiat o strânsă colaborare între bursele de transport Teleroute, Bursa Transport și Cargo.LT, în scopul de a creşte siguranţa pe piaţa transporturilor, la nivel european. Parteneriatul presupune schimbul de „liste negre”, ce includ clienții frauduloși, precum și alinierea procedurilor de siguranță pe piață. Ambele firme sunt convinse că această colaborare este benefică pentru toți participanții din industria europeană a transporturilor.
Colaborare pentru siguranță
Parteneriatul dintre cele două firme, care a intrat în vigoare începând cu 9 decembrie 2014, implică cele trei burse de transport (Cargo.LT, Teleroute și Bursa Transport) și include schimbul celor mai bune practici (precum procesul de verificare a noilor clienți care doresc să obţină acces la bursele de transport, colaborarea privind medierea datoriilor), precum și schimbul listei negre cu clienții frauduloși și rău-platnici. Astfel, unei firme de transport false, descoperite ca atare de către una dintre bursele de transport din cadrul parteneriatului, nu i se va permite accesul la nici o altă bursă de transport parteneră.
Fabrice Maquignon, directorul executiv al Wolters Kluwer Transport Services, precizează: „Acest tip de parteneriat subliniază faptul că 99.99% din datele noastre sunt prelucrate în siguranță. Ne străduim zilnic să fim cel mai sigur loc pe piața paneuropeană în ceea ce privește transportul, și să asigurăm livrarea cu succes a fiecărei încărcături. Așteptăm cu interes să împărtășim cele mai bune practici între Cargo.LT, Teleroute și Bursa Transport.”
Laurynas Aidietis, director executiv al Cargo.LT, menționează: „O piață sigură are o importanță primordială pentru Cargo.LT, iar acest parteneriat reprezintă o oportunitate pentru noi de a ne asuma responsabilitatea creării unei piețe mai sigure. Această colaborare reprezintă o etapă logică pentru dezvoltarea noastră și consolidarea siguranței transporturilor în Europa.”
Parteneriate cu terți
Acest parteneriat rezultă dintr-un angajament comun în vederea îmbunătățirii pieței și reprezintă un element important pentru viitorul burselor de transport și pentru activitatea de transport din Europa. Pe măsură ce se răspândesc și se partajează informații relevante, încărcăturile vor fi livrate în siguranță și la timp peste tot în Europa, ceea ce va crește încrederea clienților în piața de transport.