Editorial

Patru tendințe ale viitorului în industria transporturilor

Nevoia prezenței noilor tehnologii în industria transporturilor rutiere este din ce în ce mai mare, fapt pentru care, Volvo Trucks a făcut o listă scurtă de avantaje pentru care acestea merită să fie implementate pe camioane.

Dar de ce avem nevoie de tehnologii noi pe camioane și care ar fi avantajele reale ale acestora? În primul rând ne deschide accesul la serviciile inteligente. Față de previzionarea defecțiunilor, fabricanții de camioane vor fi capabili, în câțiva ani, să înțeleagă de ce anume apar aceste defecțiuni înainte ca acestea să se ivească. Vehiculul va fi capabil, să rectifice singur defecțiunile minore și să emită o alertă, precum și să-și programeze singur vizita la service înainte de apariția unei probeme.

Munca administrativă mai puțină. În viitor, întreţinerea camionului va implica mult mai puțină muncă administrativă pentru o firmă de transport sau pentru un atelier service, deoarece camionul va fi capabil să se ocupe singur de multe dintre aceste aspecte, cum ar fi programarea operațiunilor de service și descărcarea și actualizarea software-ului de bord.

Patru tendințe ale viitorului în industria transporturilor

Posibilitatea de conectarea a mai multor dispozitive smart. În viitor, toate produsele din jurul nostru, cum ar fi ceasurile de mână, jachetele sau căștile de protecție pentru biciclişti sau motociclişti, vor fi capabile să comunice direct între ele, atâta timp cât acest lucru asigură un plus de valoare. De exemplu, ceasurile de mână ale viitorului nu vor indica numai timpul, ci vor fi capabile să monitorizeze pulsul șoferului și să emită o alertă, ba chiar să activeze pilotul automat în cazul în care i se întâmplă ceva celui de la volan.

Posibilitatea de personalizare. Cu cât primește mai multe informații producătorul de camioane despre cine se află la volan și despre cine este proprietarul camionului, cu atât mai ușor va fi să personalizeze un camion pentru se potrivi cât mai bine stilului de conducere și cerințelor specifice de transport.

Descarcă revista online infoTrucker – https://www.infotrucker.ro/wp-content/uploads/2015/10/infotrucker_octombrie2015.pdf sau intră pe ISSUU

Urmărește #infotrucker pe Facebook, Instagram, Twitter, YouTube

Din aceeași categorie...

Back to top button