Un studiu ECTA analizează performanța reală a camioanelor electrice grele în UE, evidențiind consumul, autonomia și impactul asupra costurilor de operare.
Camioanele electrice grele destinate transportului regional și pe distanțe lungi sunt încă, în mare parte, în fază pilot în Uniunea Europeană, însă primele date din exploatarea reală încep să contureze un tablou clar al potențialului și limitărilor acestor vehicule.
Un raport recent al European Clean Trucking Alliance (ECTA) analizează performanța a 91 de capete tractor electrice, fiecare cu o masă totală autorizată de peste 30 de tone, utilizate în livrări regionale prin trei scenarii de exploatare: transport multimodal, livrare tip semi-navetă (curse repetitive, dar nu complet fixe) și distribuție multi-destinație.
Aceste vehicule, cu o capacitate medie a bateriei de 530 kWh, au fost monitorizate pentru a determina indicatori-cheie precum autonomia reală, consumul de energie și costul total de operare (TCO).
Consumul de energie și autonomia reală ale camioanelor electrice grele
Conform studiului, consumul de energie al camioanelor electrice grele variază semnificativ între scenarii, chiar și în condițiile unor specificații tehnice similare. Valorile măsurate au oscilat între 92 și 150 kWh/100 km, fiind în medie cu 65% mai reduse decât consumul echivalent al unui camion diesel.

În privința autonomiei, rezultatele reale depășesc estimările producătorilor. Datele din exploatare au indicat autonomii medii cu 11% – 19% mai mari decât cele declarate oficial, ceea ce sugerează că performanța în teren poate fi mai bună decât se credea inițial.
Impactul dimensiunii bateriei asupra costurilor de operare
Raportul ECTA evidențiază că subutilizarea bateriei poate afecta negativ competitivitatea TCO față de camioanele diesel.
În medie, camioanele analizate au avut o adâncime de descărcare de doar 44%, ceea ce indică un supradimensionare a capacității pentru anumite tipuri de curse. Costul ridicat al bateriilor face ca această subutilizare să crească costurile totale de exploatare.
Cum pot fi maximizate performanța și rentabilitatea camioanelor electrice grele
Pentru a exploata la maximum potențialul camioanelor electrice grele, flotele trebuie să prioritizeze traseele cu distanțe zilnice mari, predictibile, și să implementeze strategii de încărcare eficiente. O utilizare mai profundă a bateriei, combinată cu accesul la tarife reduse prin încărcarea în orele de vârf, poate îmbunătăți semnificativ rentabilitatea.
Chiar dacă se află încă într-un proces de maturizare, camioanele electrice grele demonstrează, în exploatarea reală, progrese importante în ceea ce privește autonomia și eficiența consumului. Pentru ca aceste vehicule să devină o alternativă viabilă la scară largă în transportul rutier european, optimizarea costurilor de operare rămâne un obiectiv esențial.















