Peste 200 de camioane rulate multimarcă în cadrul Camion Fest 2017
În perioada 6-7 octombrie 2017, Cefin Trucks organizează Camion Fest 2017, un eveniment devenit tradiție în fiecare toamnă și primăvară.
Aflat la cea de-a 7-a ediție, targul de camioane rulate se adresează firmelor cu expriență în domeniul transporturilor precum și micilor întreprinzători din acest domeniu.
Camion Fest se distinge printr-o gama de oferte speciale pe care Cefin Trucks le pune dispoziția clienților săi, în peisajul pieței românești de camioane rulate.
Oferta este una completă și include camioane premium, servicii de finanțare avantajoase și reduceri substanțiale de până la 5.000 de euro pentru un camion rulat, ofertele fiind adaptate cererii venite din piață.
Într-o atmosferă de toamnă bogată cu motive tradiționale autentice românești, Cefin Trucks își așteaptă vizitatorii vineri, 6 octombrie, între orele 10:00 – 17:00 și sâmbătă, 7 octombrie, între orele 10:00 – 14:00.
În cadrul Camion Fest 2017 sunt expuse peste 200 de camioane rulate, semiremorci, basculante, betoniere și utilaje de construcții.
Cefin Trucks activează de peste 20 de ani în domeniul auto ca furnizor de servicii și produse pentru profesioniștii din lumea transporturilor, având trei linii de business principale: Ford Trucks, Divizia de Camioane Rulate și Service.
VEZI ȘI: Tehnologia ar putea aduce economii anuale de 18% la factura de carburant
La finalul anului trecut, Cefin Trucks a devenit unicul importator și distribuitor în România al Ford Trucks, cel mai nou jucător din segmentul de camioane la nivel european.
Rețeaua de distribuție si asistență tehnică Ford Trucks este prezentă în orașele București, Constanța, Craiova, Timișoara, Arad, Deva, Cluj și Brasov, urmând ca până la finalul anului 2017, acoperirea teritorială să fie extinsă pentru toate zonele tării.
Activitatea Diviziei Camioane Rulate Cefin Trucks integrează servicii de achiziții și vânzarea de camioane și semiremorci rulate aparținând tuturor marcilor.
De asemenea, oferă consultanță în finanțarea achiziției beneficiind de parteneriate de tradiție cu societățile de leasing din România.
Nu în ultimul rând, Cefin Trucks include și cel mai mare service de camioane din România și unul dintre cele mai importante din Europa Centrală și de Est.
Acesta oferă servicii de reparații mecanice, electrice, de tinichigerie și vopsitorie complexe pentru toate tipurile de vehicule comerciale și semiremorci.
















