
În perioada 23 – 25 martie 2017, MAN Truck & Bus va organiza Trucknology Days 2017, cel mai mare eveniment intern organizat de producător de camioane german.
La Trucknology Days 2017, MAN va expune 180 de modele diferite de camioane ce se adresează unei vaste game de aplicații. În acest an, accentul va fi pe noua gamă MAN TG care a fost prezentată oficial la IAA 2016, dar și în România în cadrul roadshow-ului organizat de MHS Truck & Bus la mijlocul lunii noiembrie 2016 la Timișoara și București (Motor Park Adâncata).
În cadrul Trucknology Days 2017, nemții își vor demonstra expertiza în industrie, cu vehicule de construcții, distribuție, distanțe-lungi, agricultură și agabaritic. De asemenea, vor fi expuse vehicule speciale pentru municipalitate. Nu în ultimul rând, cel mai recent membru al familie de vehicule comerciale, modelul TGE, va fi și el prezent în cadrul Trucknology Days 2017. De altfel, pentru MAN TGE este prima apariție în cadrul Trucknology Days.
Evident că, de la o astfel de expoziție nu aveau cum să lipsescă carosierii. Spre exemplu, în zona dedicată vehiculelor pentru municipalitate, vor fi expuse mai multe vehicule, de la colectarea deșeurilor până la măturători și vehicule pentru întreținerea drumurilor sau deszăpezire, echipate de diferiți producători și carosieri.
Experții MAN vor fi disponibili pe toată perioada celor 3 zile, atât în zona de expoziție cât și în zonele de testare pentru a le oferi celor prezenți informații specifice despre camioane.
De asemenea, cei de la MAN Services, carosierii și furnizorii vor fi la dispoziția vizitatorilor pentru discuții în cadrul MAN Truck Forum dar și la centrul de testare. Alături de RIO, noua marcă pentru conectare în rețea a logisticii, MAN va încerca să ofere o imagine de ansamblu a performanței conectării sectorului de transport în viitor.
VEZI ȘI: Mercedes-Benz Urban eTruck va fi produs într-o serie redusă
Cei prezenți la Trucknology Days 2017, vor putea testa o gamă variată de camioane atât pe circuit cât și pe drumuri publice. Experiența le-a arătat organizatorilor că turul fabricii din Munchen, acolo unde se produc modelele MAN TGX și MAN TGS, a fost întotdeauna un punct de atracție.
Pentru cei care nu știu, Trucknology Days reprezintă cel mai mare eveniment de casă al producătorului de camioane bavarez, un fel de IAA propriu, în care sunt prezentate numeroase configurații de camioane MAN alături de parteneri din industrie.
Germanii organizează acestă expoziție de casă din 2008, fiind o platformă excelentă în care informația întâlnește fascinația. Pe perioada celor 3 zile, organizatorii se așteaptă la un număr de 7.000 de vizitatori din toată lumea.
Intrarea la Trucknology Days 2017 este gratuită însă este condiționată de înregistrare în prealabil sau invitație prin intermediul MAN Trucker’s World Club.
De asemenea, MAN pune la bataie în cadrul unei tombole 500 de bilete pentru 24 și 25 martie. Câștigătorii vor fi anunțați prin intermediul rețelelor sociale ale MAN.
Ca și la precedenta ediție, echipa infotrucker.ro va fi prezentă în cadrul Trucknology Days 2017, de unde va acoperi media toate cele trei zile de eveniment.
Program Trucknology Days 2017
Data: Joi, 23 martie până sâmbătă, 25 martie 2017
Program vizitare: 23 și 24 martie 2017, de la 09:00 la 17:00
Program vizitare: 25 martie 2017, de la 08:00 la 16:00
Locația: Truck Forum la MAN Works Munchen, Str. Dachauer 570, 80995 Munchen
Urmărește #infotrucker pe Facebook, Instagram, Twitter, YouTube