Peste 700 de vehicule comerciale verificate de BAG în decembrie
În decembrie 2021, Biroul Federal pentru Transportul de Mărfuri (BAG) a verificat peste 700 de vehicule comerciale grele de marfă.
În decembie, BAG a efectuat controale prioritare la nivel național în 54 de locații, care au vizat respectarea legislației privind cabotajul și starea tehnică a vehiculelor comerciale grele.
Controalele BAG au avut loc în special pe rute intens circulate de vehicule comerciale grele înmatriculate în străinătate și în parcările utilizate de șoferii acestora.
VEZI ȘI: Ai această urmă pe șaua de cuplare? Atunci, riști să pierzi semiremorca
Au fost verificate 741 de vehicule comerciale grele de marfă, din care 720 pentru respectarea legislației de cabotaj, 186 pentru respectarea legislației rutiere, iar 37 au fost verificate tehnic de către experții.
Au fost depistate 28 de încălcări ale legislației privind cabotajul, 3 încălcări ale interdicției de efectuare a repausului săptămânal normal în cabină, iar 7 vehicule au avut probleme tehnice.














