Poliția germană intensifică controalele radar la camioane în regiunea Franconia

Poliția germană intensifică controalele radar la camioane în regiunea Franconia

Polițiștii din Schweinfurt-Werneck vor intensifica controalele radar în regiunea Franconia, din sudul Germaniei.

Această decizie vine după ce la ultimul control de rutină au depistat mai multe camioane care au circulat cu peste 100 km/h, față de 60 km/h cât era limita legală în zonă.

La finalul săptămâni trecute, polițiștii din Schweinfurt-Werneck au efectuat o serie de controale de rutină pe B 303, traficul de camioane fiind principala prioritate pentru autoritățile germane.

Astfel, în urma controalelor radar, polițișttii au oprit un camion înmatriculat în Ungaria care circula cu 103 km/h, în loc de 60 km/h cât era legal.

La citirea tahografului digital au fost descoperite mai multe încălcări ale legislației.

Scăzând toleranța legală, depășirea cu 37 km/h a limitei de viteză legală se sancționează cu suspendarea dreptului de a mai conduce pentru o lună, 160 de euro amendă și două puncte.

VEZI ȘI: Interdicție de circulație pentru camioane pe podul Salzbachtal de pe A 66

Un alt camion, înmatriculat tot în Ungaria, a fost înregistrat cu viteza de 101 km/h, șoferul primind aceleași sancțiuni.

În cadrul controlului au fost înregistrate alte 6 depășiri ale limitei de viteză, urmând ca în perioada următoare poliția locală să intensifice controalele radar în această zonă.

Follow #infotrucker

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.