Polonia a intensificat controalele la frontierele cu Slovacia și Cehia

Polonia efectuează controale selective la frontierele cu Slovacia și Cehia a tuturor vehiculelor care ar putea transporta migranți ilegali, inclusiv camioanelor.
Având în vedere presiunea crescândă a migrației de-a lungul rutei balcanice, de exemplu, prin Ungaria, Slovacia, Polonia și Germania, Polonia a decis să intensifice activitățile Poliției de Frontieră, Poliției Naționale și Inspectoratului pentru transport rutier la frontierele cu Slovacia și Cehia.
Acestea presupun controale selective ale tuturor vehiculelor care ar putea transporta migranți ilegali. Rezultatele intensificării controalelor n-au întârzit să apară.
“Ca urmare, au fost reținuți aproximativ 150 de migranți ilegali din Orientul Mijlociu (inclusiv Siria) și Africa, care încercau să ajungă în Germania. S-a dovedit că cei implicați în traficul de migranți erau rezidenți pe termen scurt și lung în Germania (cu vize sau drepturi de ședere)”, spune ministrului polonez de interne, Mariusz Kamiński.
Prin intermediul unei conversații telefonice, ministrului polonez de interne l-a informat pe omologul său german de situație. În plus, cei doi au discutat despre situația de la frontiera polono-germană și despre presiunea crescândă a migrației de-a lungul rutei balcanice.
VEZI ȘI: Greva șoferilor din parcarea Gräfenhausen s-a încheiat
“Am informat-o pe ministrul german de interne, Nancy Faeser, cu privire la aceste practici ilegale. Am convenit ca serviciile în uniformă poloneze și germane să coopereze mai strâns în combaterea migrației ilegale. În acest scop, va fi creat un grup operativ special, format din ofițeri din Polonia, Republica Cehă și Germania”, a mai spus Kamiński.
De asemenea, acesta a dezmințit informațiile de presă cu privire la reintroducerea controalelor permanente la frontiera internă Schengen dintre Polonia și Germania.
Potrivit ministrului polonez de interne, partea germană a decis doar să intensifice activitățile poliției de frontieră de-a lungul graniței cu Polonia. Acest lucru nu este echivalent cu reintroducerea controalelor la frontieră în conformitate cu normele Schengen relevante.