Camioane noi DAF de la TH Trucks - gamă completă de camioane diesel și electrice pentru orice aplicație de transport
EconomicTop News

Polonia: Prețul la motorină plafonat pentru a ajuta transportatorii

Renault Trucks - Noile game T, C, K, D 2025

Prețul la motorină plafonat și reducerea TVA au impact limitat pentru transportatorii din Polonia, care beneficiază în principal doar de scăderea accizei.

Guvernul Poloniei introduce un set temporar de măsuri fiscale și comerciale pe piața carburanților, în contextul crizei carburanților.

infotrucker

Pachetul include reducerea TVA de la 23% la 8%, scăderea accizei la nivelul minim permis în Uniunea Europeană și introducerea unui sistem de prețuri maxime la pompă.

Primul plafon anunțat de Ministerul Energiei intră în vigoare din 31 martie 2026, stabilind prețul maxim al motorinei la 7,60 zloți pe litru, TVA inclus. Nicio stație nu va putea depăși acest nivel, iar încălcarea regulii atrage sancțiuni administrative care pot ajunge până la echivalentul a aproximativ 1 milion de zloți.

Polonia: Prețul la motorină plafonat pentru a ajuta transportatorii

Autoritățile de la Varșovia susțin că mecanismul este gândit pentru a limita creșterea marjelor comerciale și pentru a stabiliza piața.

Lucrăm la acest proiect de ceva vreme pentru a ne asigura că toate propunerile elaborate de ministerele respective sunt responsabile. În același timp, trebuie să ne asigurăm că prețurile la combustibili sunt cât mai mici posibil din perspectiva consumatorului și că nimeni nu profită de această ocazie pe seama polonezilor, a declarat prim-ministrul Donald Tusk.

Prețurile maxime vor fi actualizate zilnic, în funcție de evoluția pieței, iar măsura este prevăzută să rămână în vigoare cel puțin până la 15 aprilie, cu posibilitatea de prelungire dacă situația nu se normalizează.

Impactul pentru transportatori

Din perspectiva industriei de transport rutier, efectele acestor măsuri sunt limitate. În practică, majoritatea operatorilor utilizează carduri de combustibil, cu prețuri stabilite în raport cu piața angro, nu cu cele afișate la pompă. Astfel, costurile reale ale transportatorilor pot evolua independent de plafonul zilnic stabilit de autorități.

Reducerea TVA are, de asemenea, un impact marginal asupra companiilor de transport. Pentru consumatorii individuali, scăderea taxelor se traduce într-o economie estimată la aproximativ 1,2 zloți pe litru. În schimb, transportatorii, care își deduc integral TVA-ul, beneficiază doar de reducerea accizei, evaluată la circa 0,30 zloți pe litru.

Calculul confirmă această diferență de percepție. Prețul la motorină plafonat la 7,60 zloți pe litru, cu TVA de 8%, corespunde unui nivel net de aproximativ 7,04 zloți.

Pentru un operator de transport, acest cost este echivalent cu plata a circa 8,66 zloți pe litru la un TVA standard de 23%. Cu alte cuvinte, deși prețurile afișate în stații par mai mici, nivelul real al costurilor rămâne ridicat pentru sectorul profesional.

Plafonarea nu schimbă realitatea costurilor

Chiar dacă statul intervine direct în formarea prețurilor, transportatorii resimt în continuare presiunea costurilor ridicate la combustibil. Situația nu este izolată, același efect apare în toată Europa, inclusiv în România.

Diferența dintre prețul afișat la pompă și cel negociat prin contracte comerciale face ca aceste măsuri să aibă mai degrabă un rol social. Pentru industrie, impactul economic rămâne limitat.

Din aceeași categorie...

Back to top button