In FocusTop News

Polonia: Primele sancțiuni pentru tahograful inteligent 2

În ciuda perioadei suplimentare de tranziție, inspectorii de transport rutier din Polonia au descoperit două cazuri de transport internațional efectuat fără tahograful inteligent 2 (G2v2).

Consecințele pentru transportatorii care efectuează transport internațional și nu și-au echipat camioanele cu tahograful inteligent 2 (G2V2) sunt severe, iar sancțiunile financiare ar putea fi doar începutul problemelor.

Banner Infotrucker utilizare DBE 600 x 150

Conform regulamentului european, până la 31 decembrie 2024, toți transportatorii care operează curse internaționale au fost obligați să înlocuiască tahografele vechi cu tahograful inteligent de generația a doua (G2v2).

Până la sfârșitul lunii februarie, inspectorii emiteau doar avertismente în cazul identificării unui tahograf neconform, însă din luna martie reglementările sunt aplicate strict. După cum se observă, nu toți operatorii s-au conformat.

Astfel, în primele zile ale lunii martie, inspectorii rutieri din Lublin au constatat două încălcări ale noilor reglementări. Prima situație a vizat un transportator polonez, o companie recent înființată în apropierea localității Biała Podlaska, iar a doua – un ansamblu rutier înmatriculat în Cehia, depistat în apropiere de Koroszczyn.

Polonia: Primele sancțiuni pentru tahograful inteligent 2

Ignorarea obligației de a schimba tahograful atrage consecințe serioase. Transportatorul riscă o amendă de 10.000 zloți, iar persoana responsabilă cu gestionarea transporturilor în companie poate primi o sancțiune suplimentară de 2.000 de zloți.

Mai mult, o astfel de încălcare flagrantă poate duce la inițierea procedurilor pentru retragerea autorizațiilor de transport. Mai exact, raportarea în ERRU.

Surprinzător este faptul că unele companii au ales să ignore această obligație, în condițiile în care amenda este semnificativ mai mare decât costul înlocuirii vehicului tahograf.

Decizia de a continua operarea cu un dispozitiv neconform nu doar că este riscantă, dar și din punct de vedere economic este complet neprofitabilă. Cazurile din primele zile ale lunii martie demonstrează că nerespectarea noilor reglementări poate avea consecințe grave pentru transportatorii care nu se conformează.

Vezi aici sancțiunile din majoritatea statelor UE – https://bit.ly/sanctiunitahografinteligentG2V2.

Din aceeași categorie...

Back to top button