Portugalia a aprobat recent un decret care le interzice șoferilor de camion implicați în transport național sau internațional să încarce și descarce marfa.
Decretul-Lege 57/2001, votat pe 13 iulie și care va intra în vigoare la 11 septembrie, reglementează încărcarea și descărcarea vehiculelor de marfă. Prin această măsură se dorește creșterea siguranței operațiunilor respective, dar și a traficului în general.
Legea limitează expres participarea șoferilor la sarcinile de încărcare și descărcare a mărfii. Aceste operațiuni trebuie efectuate de expeditor sau de destinatar, care trebuie să apeleze la muncitori calificați pentru aceste activități.
Compania de transport se poate ocupa și de încărcare și descărcare, dar acest lucru trebuie specificat într-un contract. De asemenea, încărcarea și descărcarea trebuie efectuată de angajați calificați pentru aceste operațiuni, care nu sunt șoferi.
VEZI ȘI: Volvo FH XXL Peaky Blinders pentru Transports Clareton (FOTO)
De la 11 septembrie 2021, șoferii din Portugalia pot să încarce și descarce marfa doar în următoarele cazuri:
- distribuție de bunuri de la depozite la magazine, mutări și livrări din ușă în ușă
- transport de carburanți și vehicule.
Nerespectarea acestor reguli este considerată o abatere foarte serioasă și se pedepsește cu amendă de până la 15.000 de euro.
Regulile se aplică pentru toate încărcările și descărcările efectuate în Portugalia, indiferent de țara din care provine șoferul sau compania de transport.