GreenZoneInfoTech

Poşta franceză testează un Maxity 100% electric

Renault Trucks şi Poşta franceză vor pune în circulaţie, cu titlu experimental, pentru prima dată în Europa, un camion 100% electric cu un sistem de celule de combustibil pe bază de hidrogen.

Camionul de distribuție 100% electric va ajunge la o autonomie de 200 kilometri şi va fi testat în condiţii reale de exploatare, timp de un an, la Dole (Jura). Acest test, pe durata unui an, va permite Renault Trucks să exploreze toate posibilităţile tehnologiei cu hidrogen în condiţii reale de exploatare.

Pentru Poştă, care deţine azi prima flotă mondială de autovehicule electrice, acest experiment se înscrie în linia proiectelor deja angajate pentru extinderea autonomiei autovehiculelor sale. De un an, în Franche-Comté, Poşta testează într-adevăr, în cadrul colectării şi distribuţiei corespondenţei şi a coletelor de către factorii poştali, autovehicule curate care funcţionează cu hidrogen.

Poşta franceză testează un Maxity 100% electric

Renault Trucks şi-a pre-echipat autovehiculul Maxity electric de 4,5 tone pentru a putea primi o celulă de combustibil concepută şi integrată în autovehicul în parteneriat cu societatea Symbio FCell.

[pullquote align=”full” cite=”Karine Forien, directoarea strategiei de eficienţă energetică din cadrul Renault Trucks” link=”” color=”#ff0000″ class=”” size=”14″]Acest autovehicul nu emite poluare sonoră, nu emite decât vapor de apă. Autonomia sa de 200 kilometri face din acesta un autovehicul ideal pentru misiuni cotidiene de distribuţie urbană şi periurbană. Dorinţa noastră prin acest proiect este să susţinem metropolele europene în efortul de limitare a emisiilor poluante şi sonore, testând autovehiculele inovatoare, care să aibă emisii zero şi, într-un viitor apropiat, să fie economic viabile pentru clienţii noştri.[/pullquote]

Astfel, la autonomia medie de aproximativ 100 de kilometri dovedită de Maxity electric se adaugă o autonomie suplimentară de 100 km graţie energiei furnizate de celulă. În ceea ce priveşte căldura degajată de celulă, ea este reutilizată pentru încălzirea habitaclului, ceea ce evită luarea energiei de la baterie şi permite, deci, păstrarea autonomiei.

[pullquote align=”full” cite=”Frédéric Delaval, director tehnic al Ramurii Servicii – Curier – Colete” link=”” color=”#ff0000″ class=”” size=”14″]Hidrogenul este astăzi o soluţie eficientă pentru diversificarea posibilităţilor în gamă şi autonomia autovehiculelor electrice. La nivel mai global, dezvoltarea stocării energiei prin hidrogen este de asemenea un element obligatoriu al tranziţiei energetice.[/pullquote]

Prin semnarea acestui contract, Poşta şi Renault Trucks îşi unesc eforturile pentru a pune bazele unei filiere franceze de transport a hidrogenului. La fel ca la autovehiculele electrice, emergenţa acestei filiere va trece, în mod necesar, prin convergenţa actorilor industriali, a utilizatorilor şi a politicilor publice.

Urmărește #infotrucker pe Facebook, Instagram, Twitter, YouTube

 

Din aceeași categorie...

Back to top button