
Comisia Europeană a pregătit un set de răspunsuri la cele mai importante întrebări despre noile reguli de cabotaj care se aplică în UE de la 21 februarie 2022.
Interpretarea oficială o confirmă pe cea general înțeleasă. Materialul, disponibil doar în limba engleză, cuprinde și explicații foarte detaliate ale perioadelor de răcire (cooling-off) de 4 zile de cabotaj.
Unul dintre aspectele clarificate de Comisia Europeană se referă la noile reguli de cabotaj care se aplică în transportul combinat. Astfel, în cazul în care este necesar să se evite utilizarea abuzivă – prin furnizarea unor segmente rutiere inițiale sau finale nelimitate și continue într-un stat membru – statele membre au posibilitatea, după ce au notificat Comisia, să aplice normele referitoare la cabotaj la segmentele rutiere ale unei operațiuni de transport combinat, cum este definită în Directiva 92/106/CEE, cu condiția ca aceste segmente de drum să nu treacă granița.
Când adoptă aceste măsuri, statele membre UE pot permite o perioadă mai lungă de 7 zile (cum prevede articolul 8, alineatul 2 din Regulamentul (CE) 1072/2009) și o perioadă de pauză mai scurtă de 4 zile (cum prevede articolul 8 alineatul 2a din același regulament).
VEZI ȘI: Ghid practic privind detașarea șoferilor
Articolului 4 din Directiva 92/106/CEE a Consiliului privind transportul combinat prevede că toți transportatorii rutieri stabiliți într-un stat membru, care îndeplinesc condițiile de acces la profesie și de acces pe piața transporturilor de mărfuri între state membre, au dreptul de a efectua, în cadrul unei operații de transport combinat între state membre, trasee rutiere inițiale și finale care fac parte integrantă din operația de transport combinat și care pot include sau exclude traversarea unei frontiere.
Comisia Europeană subliniază că ghidurile de aplicare a noului Pachet Mobilitate au un rol de orientare și că, din punct de vedere formal, interpretarea finală a unei legi UE este făcută de Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Comisia Europeană este cea care susține respectarea statului de drept și poziția sa este totuși foarte importantă pentru instituțiile naționale de control din fiecare stat membru UE.