Prețul petrolului explodează după atacurile SUA în Iran
Atacurile SUA asupra presupuselor instalații nucleare ale Iranului a dus prețul petrolului la cea mai ridicată valoare din ultimele 5 luni.
Piața petrolului a reacționat violent luni dimineață după ce Statele Unite s-au alăturat Israelului într-un atac coordonat asupra facilităților nucleare ale Iranului.
Prețul petrolului Brent a urcat la 81,40 dolari, iar WTI la 78,40 dolari pe baril în tranzacțiile inițiale — cele mai ridicate niveluri din ianuarie — înainte de a corecta ușor spre 77,73 dolari, respectiv 74,55 dolari, potrivit Reuters.
Declarațiile incendiare ale președintelui Donald Trump, care a afirmat că a „distrus” principalele centre nucleare ale Iranului, au amplificat tensiunea în regiune.
Răspunsul Teheranului nu s-a lăsat așteptat: atacul a extins „gama țintelor legitime” pentru forțele armate iraniene, iar închiderea Strâmtorii Ormuz — pe unde tranzitează circa 20% din petrolul mondial — pare tot mai posibilă.
Scumpirea motorinei în Europa: primele efecte pe lanțul logistic
Orice tulburare în exporturile iraniene afectează direct Europa. Iranul este al treilea cel mai mare producător OPEC, iar piețele au început deja să includă un „risk premium” în cotații, reflectat rapid în prețul motorinei.
În marile hub-uri europene, motorina s-a scumpit cu până la 15% în doar câteva zile, pe fondul incertitudinii legate de continuitatea fluxurilor maritime din Golf.
Goldman Sachs avertizează că, în cazul în care exporturile prin Ormuz s-ar reduce la jumătate timp de o lună, Brent ar putea atinge vârful de 110 dolari pe baril. Chiar și o întrerupere parțială a fluxului pe termen lung ar menține deficitul de ofertă și prețurile sus.
Transportul rutier european, prins între tarifare și volatilitate
Sectorul transportului rutier din Europa este printre primele victime ale acestei crize energetice. Costurile operaționale cresc pe măsură ce motorina se scumpește, iar operatorii fie transferă aceste costuri către clienți, fie își diminuează marjele.
Pentru flotele care operează pe distanțe lungi, în special cele din Europa Centrală și de Est, fiecare 10 cenți în plus pe litru înseamnă mii de euro în cheltuieli lunare suplimentare.
Deși rafinăriile europene încearcă să stabilizeze oferta, transportatorii resimt imediat volatilitatea prețurilor. Multe companii mici, fără capacitatea de a renegocia rapid contractele sau de a aplica clauze de ajustare a combustibilului (fuel surcharge), sunt expuse la riscuri majore în ceea ce privește cashflow-ul.
O criză geopolitică cu efecte logistice directe
Scumpirea petrolului și motorinei nu este doar un semnal de alarmă financiar, ci și un test pentru reziliența sectorului de transport rutier din Europa.
Pe termen mediu, dacă tensiunile persistă, companiile vor fi obligate să își regândească strategiile de alimentare, să adopte soluții alternative de eficiență energetică și să ia în calcul o volatilitate prelungită a pieței.
Pentru moment, toate privirile sunt îndreptate spre Strâmtoarea Ormuz. Dacă Iranul trece de la retorică la acțiune, Europa riscă să intre într-un nou ciclu inflaționist cu impact direct asupra costurilor de transport și, implicit, asupra prețurilor de consum.
















