Prima comandă pentru autobuze electrice Volvo cu caroserie MCV

Volvo Buses a primit prima comandă pentru autobuze electrice Volvo 7900 cu caroserie produsă de compania egipteană MCV.
Operatorul luxemburghez DEMY SCHANDELER (Demy Cars) a comandat 15 autobuze Volvo 7900 Electric pentru trafic interurban. Aceasta este prima comandă de autobuze electrice Volvo cu caroserie construită de MCV.
Comanda vine la puțin timp după anunțul Volvo Buses privind acordul cu MCV pentru caroseriile modelelor Volvo 7900 Electric și Volvo 7900 Electric Articulated. Acordul marchează un pas important în noul model de afaceri al Volvo Buses din Europa, care se bazează pe producția de șasiuri în locul celei de vehicule complete.
DEMY SCHANDELER operează deja 10 autobuze Volvo 7900 Electric de la începutul anului 2023. Succesul colaborării a ajutat la securizarea noii comenzi, pentru alte 15 unități.
VEZI ȘI: Test cu Volvo FM și FH Electric: Amintiri din era diesel
”Volvo a devenit unul dintre stâlpii noștri în tranziția spre electromobilitate. După ce am parcurs cu succes 800.000 km în 11 luni cu primele 10 autobuze Volvo 7900 Electric, am căpătat o și mai mare încredere în acest produs”, a declarat Laurent Schandeler, CEO al DEMY SCHANDELER.
Cele 15 autobuze noi vor fi livrate în primăvara anului 2025. Ele vor fi o versiune actualizată a actualului Volvo 7900 Electric de 12 metri lungime și vor dispune de o baterie cu o capacitate totală de 470 kWh.