CarburantiTop News

Prima rețea de stații CNG pentru camioane din România

Prima rețea de stații CNG pentru camioane, autobuze și autoturisme din România a fost inaugurată în cadrul evenimentului “Energie de Tranziție”.

Prima rețea de stații CNG se află pe coridorul Arad – Constanța și este rezultatul unei investiții de 6,5 milioane de euro, din care 4,4 milioane de euro fonduri europene.

Cele zece stații CNG vor funcționa în regim self-service și unt sunt operate de grupul Antares cu susținerea NGVA România, care are ca țintă instalarea a încă 40 de stații CNG în puncte-cheie din România până în 2030. Demersul are ca obiectiv creșterea sustenabilă a transporturilor și reducerea poluării în marile aglomerări urbane.

“Dezvoltarea stațiilor este vitală pentru stabilitatea ecosistemului de transport din România, mai ales că în acest moment, țara noastră este pe locul doi în Europa în ceea ce privește rezervele de gaze naturale și pe primul loc în Europa Centrală și de Est. Odată cu exploatarea resurselor din Marea Neagră, România își propune să ajungă cel mai mare producător din Europa, în 2027”, a declarat Dumitru Becșenescu, președintele NGVA România.

VEZI ȘI: Camioane cu gaz: Modelele disponibile pe piața din România (2023)

Gazul natural și-a consolidat poziția ca energie de tranziție, în special odată cu votul din 6 iulie 2022 din Parlamentul European, când Comisia Europeană a decis ca energia nucleară și gazele naturale să fie acceptate în tranziția spre economia verde.

Transportul cu gaz natural comprimat (CNG) a început să se dezvolte în Europa, în anii ’90. Pe continent sunt deja peste 4.000 de stații de alimentare cu CNG, dintre care cele mai multe în Italia (1.444).

O alternativă mai economică

CNG-ul este o soluție de tranziție către zero emisii și are capacitatea de a reduce costurilor transportatorilor rutieri. De asemenea, CNG-ul este ușor de implementat pentru a păstra „în viață” motorul cu ardere internă.

Dincolo de avantajele de mediu, utilizatorii se pot bucura și de prețuri mai mici. Transportatorii din România care folosesc camioane alimentate cu combustibili alternativi economisesc între 5.000 – 7.000 euro pe an, doar din reducerea taxelor de drum, aferente rutelor dintre România și Germania, Franța sau Benelux.La acestea se adaugă și economiile provenite din reducerea costului cu combustibilul.

Alexandru Păun co fondator Blueriver

“Am achiziționat primul camion alimentat cu gaz natural comprimat încă din 2019 și lipsa infrastructurii a fost o mare provocare pentru noi. Suntem fericiți că nu mai avem această problemă. Credem că gazul va rămâne o soluție de tranziție către reducerea CO2 în anii următori, ținând cont că piața mașinilor electrice nu este pregătită să ofere soluții de transport pe distanțe lungi. În prezent, CNG este cel mai profitabil combustibil, cu un preț cu cel puțin 15% mai mic decât motorina. Adăugând și capacitatea de a parcurge distanțe mai mari cu aceeași cantitate de combustibil, CNG este ingredientul care face linia noastră de business foarte profitabilă”, a explicat Alexandru Păun, co-fondator Blue River Transport, compania cu cea mai mare flotă locală de camioane alimentate cu gaz natural comprimat.

Reducere a particulelor fine cu 99%

România ocupă un loc fruntaș în UE, la poluare, cu o medie anuală a emisiilor de particule fine (PM 2,5) de 16,4 ľg/m3, depășind media europeană de 12,6 ľg/m3. Conform Agenției Europene de Mediu (AEM), poluarea cu particule fine (PM 2.5) cauzează cel puțin 238.000 de morți premature în Uniunea Europeană și 25.000 în România.

Rata mortalității din cauza poluării este de zece ori mai mare decât în cazul accidentelor rutiere. Transportul contribuie semnificativ la emisiile de CO2 în România, cu 15,1 milioane tone anual. Autovehiculele pe CNG reduc emisiile de CO2 cu peste 25% și emisiile de particule fine cu 99%, față de cele pe benzină.

Cele zece stații se găsesc în: Arad, Timișoara, Deva, Sibiu, Pitești, București, Constanța, Drobeta-Turnu Severin, Craiova și Rm. Vâlcea.

Din aceeași categorie...

Back to top button