Transport 4.0

Primele camioane autonome MAN vor fi folosite din acest an

MAN a anunțat că primele prototipuri de camioane autonome vor fi folosite în cadrul proiectului de cercetare ANITA la finalul acestui an.

Obiectivul partenerilor din proiectul ANITA (Autonomous Innovation in Terminal Operations), Deutsche Bahn, MAN Truck & Bus, Universitatea de Științe Aplicate Fresenius și Götting KG, a fost stabilit: camioane complet automatizate se vor mișca autonom în cadrul depozitului de containere al DB Intermodal Services și în terminalul DUSS (Deutsche Umschlaggesellschaft Schiene-Straße mbH) din Ulm Dornstadt până cel târziu în 2023.

Primele camioane autonome MAN vor fi folosite din acest an

Schema circuitului necesar a fost stabilită recent. Aceasta traduce într-un mod universal procedurile și procesele din terminal pentru toate sistemele implicate. Cu această ”planificare a misiunii”, dezvoltarea vehiculului autonom intră în faza decisivă.

”Grație muncii depuse de Universitatea Fresenius și a planificării misiunii, putem iniția acum următorii pași în dezvoltarea camionului ANITA. Suntem tot mai aproape de obiectivul nostru comun, de a utiliza un camion autonom pentru manipularea containerelor. Testele din cadrul proiectului îi vor furniza MAN noi cunoștințe necesare pentru dezvoltarea viitoarelor teste de condus autonom, pe rute definite dintre două terminale logistice”, a spus Amelie Jacquemart-Purson, manager de proiect din partea MAN.

VEZI ȘI: Comenzile noi de camioane MAN nu vor fi livrate în 2022

Universitatea Fresenius a prezentat deja rezultatele analizei în vara anului 2021. Pentru ca un camion să poată circula complet autonom în terminalul de containere și terminalul feroviar, el trebuie să poată comunica cu infrastructura.

Împreună cu partenerul Deon Digital, Fresenius a transferat aceste descoperiri într-un set de reguli digitale și a programat diferite module pe baza unui limbaj comun. ”Pentru un lanț de comunicare clar și complet, am folosit limbajul CSL (Contract Specification Language) al Deon Digital ca limbaj comun. Toate procesele sunt organizate ca niște contracte individuale”, explică Haas.

Rezultatul este un sistem complet de planificare a misiunii, care interconectează vehiculul cu două sisteme IT foarte diferite: al terminalului de containere și al terminalului DUSS. Ca un traducător universal, soluția înțelege limbajul tuturor sistemelor eterogene și ghidează camionul automatizat în procesul de manipulare a containerelor. Acest software, care este optimizat continuu, poate fi folosit acum de MAN Truck & Bus și Götting în dezvoltarea vehiculului autonom.

Primul test de conducere cu prototipul este așteptat să aibă loc în Ulm Dornstadt la finalul lui 2022. În viitor, alte terminale de containere al DB din Germania vor fi de asemenea digitalizate și automatizate, pe un traseu ce conduce către Terminalul 4.0.

Primele camioane autonome MAN vor fi folosite din acest an

Din aceeași categorie...

Back to top button