Primele două acuzații de omor stradal în Italia
La doar câteva ore de la intrarea în vigoare a legii privind omorul stradal în Italia, două persoane au fost deja puse sub acuzare, un bărbat de 37 de ani și o femeie de 52 de ani.
Prima dintre acestea a fost arestată pe 27 martie, după provocarea unui accident rutier în Somma Vesuviana, în care un bărbat în vârstă de 28 ani și-a pierdut viața. Conform anchetatorilor, șoferul a intrat pe contrasens provocând un impact frontal. În mașina victimei se aflau și doi copii minori care au fost răniți în urma impactului.
Elementele care au determinat acuzarea de omor stradal sunt foarte grave. În primul rând viteza, ar fi fost de două ori peste cea permisă (100 km/h în loc de 40 km/h), în al doilea, lipsa permisului de conducere, acesta fiindu-i retras în 2011 pentru o condamnare de conducere sub influența drogurilor respectiv lipsa talonului, suspendat în noiembrie 2015 pentru că nu avea revizia efectuată. În prezent, conducătorul auto acuzat de omor stradal este internat în spital. Aceasta este prima arestare în Italia, pentru această nouă infracțiune.
VEZI ȘI: Italia a introdus în Codul Rutier termenul de omor stradal
Prima persoană pusă sub acuzare pentru omor stradal este însă o femeie, care pe 26 martie 2016 a provocat un accident cu 3 bicicliști din care unul a decedat. În acest caz, motivul acuzării a fost formulat deoarece femeia nu a oprit să acorde asistență. Chiar dacă testul de alcool și droguri a ieșit negativ, femeia este pasibilă de o sentință de până la cinci ani de închisoare.
Descarcă revista online infoTrucker – https://www.infotrucker.ro/wp-content/uploads/2015/10/infotrucker_octombrie2015.pdf sau intră pe ISSUU.
Urmărește #infotrucker pe Facebook, Instagram, Twitter, YouTube
















