Principalul suspect al incidentului din Limburg a fost arestat

Un bărbat de origine siriană a furat un camion și a rănit 16 persoane în Germania. Poliția a arestat suspectul
Poliția germană l-a arestat pe sirianul aflat la volanul camionului furat, care a provocat panică luni, 7 octombrie 2019, în orașul Limburg din Germania.

Cel puțin 16 persoane au fost rănite, după ce un bărbat de origine siriană aflat la volanul unui camion furat a intrat, luni, 7 octombrie 2019, în mai multe mașini în orașul Limburg din Germania.

Principalul suspect al incidentului din Limburg a fost arestat

„Pe baza a ceea ce am aflat și mai multe relatări ale martorilor, bărbatul a preluat controlul camionului în jurul orei 17:20 PM, ora Germaniei.

Potrivit poliției, camionul condus de sirian a intrat în opt vehicule care așteptau la un semafor în apropierea gării centrale din Limburg, landul Hesse.

În primă fază, autoritățile germane au catalogat incidentul ca fiind un atac terorist. Pe lângă cele opt mașini distruse în incidentul din Limburg, mai multe persoane au fost rănite, una aflându-se în stare critică.

La scurt timp după incident, sirianul în vârstă de 32 de ani, rănit și el în incident, a fost arestat de poliția germană.

VEZI ȘI: Truck Tower, un concept inovator de parcare pentru camioane (VIDEO)

Între timp, poliția a verificat două adrese care au legătură cu sirianul. De la cele două adrese au fost confiscate sitck-uri USB și telefoane mobile. Informațiile au fost oferite de Ralf Badle, procurorul care se ocupă de acest caz.

„Nu putem oferi detalii despre motivul acestui gest. În prezent, toate posibilitățile sunt investigate”, a completat procurorul.

Momentul în care camionu a fost furat
„Un bărbat m-a târât afară din camionul meu”, a declarat șoferul tras din cabina camionului deturnat de sirian, citat de Frankfurter Neue Presse (FNP). Acesta susține că l-a întrebat ce vrea de la el, însă sirianul n-a scos niciun cuvânt.

Șoferul a declarat că băiatul suspect, în vârstă de 30 de ani, cu părul scurt închis la culoare și barba plină, a deschis ușa din partea stângă, privindu-l cu ochii mari înainte de a-l da jos din camion.

Mai mulți trecători au declarat că suspectul a spus „Allah” de mai multe ori și a vorbit arabește.

Motiv incidentului rămâne neclar
Ministrul german de Interne, Horst Seehofer, a declarat că motivul din spatele incidentului este încă neclar. Întrebat dacă a fost un posibil atac terorist, Seehofer a declarat reporterilor adunați pentru o întâlnire a UE la Luxemburg că, nu poate spune în prezent cum trebuie evaluat acest act.

Parchetul federal, care gestionează cazurile de terorism din Germania, a declarat că, deocamdată, nu are competență în acest caz, deoarece nu există dovezi fiabile ale unui atac terorist. De asemenea, poliția din Limburg a replicat că speculațiile nu au fost de folos și că investigațiile ample sunt în desfășurare.

Incidentul din Limburg vine la aproximativ trei ani de la cel petrecut în Berlin. Atunci, un cetățean de origine tunisiană a omorât 12 persoane după ce a intrat cu un camion de 40 de tone în Piața de Crăciun din capitala Germaniei.

Follow #infotrucker

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.