Producătorul european de lactate Arla investește în camioane cu biodiesel și etanol

Arla, producătorul european de lactate

Peste tot în lume, retailerii și producătorii de alimente implementează obiective ambițioase de mediu în calitate de beneficiari de transport, printre ele aflându-se și Arla, producătorul european de lactate.

În unele cazuri, obiectivele lor privind emisiilor de carbon sunt mai ambițioase decât obiectivele naționale.

Avem ca țintă reducerea aprentei de carbon cu 25% până în 2020, comparativ cu nivelul din 2005. În Suedia am reușit să atingem acest nivel datorită combustibililor diesel alternativi pe care îi avem astăzi, cum ar fi RME și motorina HVO, a declarat Berne Carlson, Senior Fleet Manager la Arla, producătorul european de lactate.

Producătorul european de lactate Arla investește în camioane cu biodiesel și etanol

Chiar și cu aceste obiective atinse, compania Arla vrea să meargă și mai departe, astfel că, planul său de investiție în flotă pe termen mediu și lung prevede achiziția de camioane ce folosesc biocombustibili și etanol.

Micșorarea amprentei de carbon până în 2020 este importantă pentru producătorul de produse lactate, Arla. Prin această strategie, compania vrea să transmită publicului o imagine a unei societăți care merge mult mai departe decât cifrele acceptate de legilația actuală. Arla și-a propus o reducere de cel puțin 50 la sută a amprentei de carbon până în 2020, realizabilă datorită noilor camioane pe care aceasta le va achiziționa.

În cadrul unui eveniment recent la care au participat și reprezentanții Arla, Scania a prezentat invitaților săi, întreaga gamă de soluții durabile de transport, care înglobează toate obiectivele ambițioase ale industriei de reducere a impactului lor asupra mediului.

Conform Scania, cu ajutorul vehiculelor sale este posibil să se preia controlul și să se reducă emisiile de carbon începând din prezent.

Descarcă revista online infoTrucker – https://www.infotrucker.ro/wp-content/uploads/2015/10/infotrucker_octombrie2015.pdf sau intră pe ISSUU

Urmărește #infotrucker pe Facebook, Instagram, Twitter, YouTube

Follow #infotrucker