Protestul transportatorilor de mâine împotriva tarifelor RCA are aprobare

Protestul transporatorilor rutieri organizat de FORT România, mâine, 17 decembrie 2015, în Piața Victoriei și pe bulevardul Kiseleff începând cu ora 7.30 a primit aprobare din partea Primăriei Municipiului București.
Ne cerem scuze pentru deranjul generat de acesta acţiune şi rugăm cetăţenii Bucureşteni şi participanţii la trafic să evite pe cât posibil zonele în care este organizată manifestaţia. Totodată facem apel la posesorii de vehicule ce parchează de regulă în Piaţa Victoriei să elibereze pentru data de 17 decembrie 2015 parcările din această zonă.
Sperăm ca toţi locuitorii Capitalei vor solidariza cu organizatorii aceastei acţiuni organizată în interesul general al persoanelor fizice şi juridice pentru reducerea valorilor RCA şi eliminarea supraaccizei din preţurile carburanţilor începând cu data de 01.01.2016. Protestul transportatorilor organizat de FORT România, APTE 2002, COTAR, ARTRI și ANTTI vine la doar două zile după protestul organizat de UNTRR, o altă asociație patronală din sectorul transportului rutier.
VEZI ȘI: Protest național de proporții pregătit de transportatori
Conform cererii depuse de FORT România la PMB, la protestul transportatorilor organizat de FORT România în colaborare cu celelalte asociații patronale din sector sunt așteptate să participa aproximativ 6.000 și 7.000 de vehicule, din care, autocamioane de mare tonaj, peste 5 tone, vor fi dispuse pe linia de Centură a Capitalei.
Descarcă revista online infoTrucker – https://www.infotrucker.ro/wp-content/uploads/2015/10/infotrucker_octombrie2015.pdf sau intră pe ISSUU.
Urmărește #infotrucker pe Facebook, Instagram, Twitter, YouTube