Quantron a livrat prima autoutilitară electrică de 7,2 t la Rhenus Home Delivery

Compania tehnologică Quantron AG, specializată în transportul durabil de pasageri și de marfă, împreună cu B. Göbel & Sohn GmbH, a livrat prima autoutilitară electrică de 7,2 tone cu suprastructură interschimbabilă către specialistul în livrări la domiciliu Rhenus Home Delivery.
Denumită Quantron QLI BEV, autoutilitara electrică cu suprastructură interschimbabilă a fost dezvoltată special pentru livrări simple și fără emisii de la microdepozite din centrul orașelor direct la clientul final. QLI BEV adaugă o nouă clasă de greutate la gama Quantron QLI existentă. Cu un nivel de zgomot redus și fără emisii, acesta este ideal pentru livrările în interiorul orașelor pe ultimul kilometru.
B. Göbel & Sohn GmbH, celălalt partener din cadrul proiectului, s-a ocupat de integrarea platformei de ridicare electrohidraulică cu foarfecă. Aceasta este capabilă să încarce și să descarce rapid suprastructurile interschimbabile pentru microdepozit și să le transporte în siguranță.
“Suntem mulțumiți că Rhenus Home Delivery ne-a ales. Primul vehicul se află deja în faza de testare și așteptăm cu nerăbdare să parcurgem următorii pași împreună cu Rhenus Home Delivery și Göbel pentru a îmbunătăți și dezvolta în continuare acest concept în sensul unei co-creații”, a comentat René Wollmann, CTO și membru numit în consiliul de administrație al Quantron.
Quantron va livra un total de șapte autoutilitareelectrice cu suprastructură interschimbabilă către Rhenus Home Delivery.
VEZI ȘI: DB Schenker a început să folosească primul camion cu hidrogen de 40 de tone
Rhenus Home Delivery căuta parteneri care să le furnizeze vehicule de transport adaptate la conceptul lor de microdepozit. Pe lângă cerința de a avea un sistem de propulsie fără emisii, Rehnus a cerut ca vehiculele să faciliteze o încărcare și descărcare cât mai rapidă și mai simplă a mărfurilor, pentru a optimiza procesele de livrare.
Microdepozitele servesc ca locații provizorii în centrul orașelor pentru Rhenus Home Delivery. Plecând de la depozitul local de livrare, corpurile mobile sunt împachetate împreună și transportate la microdepozit peste noapte, pentru a reduce numărul de călătorii individuale și pentru a ușura ora de vârf de dimineață.