GreenZoneTop News

Quantron va livra 38 de camioane electrice QHM către HAMA Trucks

Cele 38 de camioane electrice cu baterii Quantron QHM comandate de HAMA Trucks au o autonomie de până la 300 de kilometri și vor fi livrate clienților pe bază de închiriere-cumpărare.

Quantron AG a primit o comandă pentru 38 de camioane electrice cu baterii QHM BEV de la specialistul în închirieri de camioane HAMA Trucks din Augsburg. Valoare totală a contractului este de 16 milioane de euro, ceea ce corespunde unui preț puțin peste 420.000 de euro per unitate.

Banner Infotrucker utilizare DBE 600 x 150

Quantron va livra către HAMA Trucks ambele variante constructive ale lui QHM BEV – cap tractor și autoșasiu – cu pachet de baterii de 450 kWh și pachet aerodinamic dezvoltat special, care le conferă o autonomie de până la 300 km cu o singură încărcare.

Toate cele 38 de camioane electrice au fost finanțate de Ministerul Federal al Transporturilor și Infrastructurii Digitale (BMVD) prin programul de finanțare KsNi.

VEZI ȘI: BP va crește numărul punctelor de încărcare din benzinăriile Aral din Germania

Prin intermediul modelului de închiriere-cumpărare, clientul beneficiază direct de subvenția de 80% din partea BMDV și, în același timp, primește finanțare cu un contract de întreținere inclus pe durata convenită.

“Suntem mândri să încheiem acest parteneriat cu QUANTRON. Tractoarele electrice cu baterii ne permit să oferim clienților noștri soluții de transport sustenabile împreună cu QUANTRON. Acest lucru ne permite să contribuim la reducerea impactului asupra mediului în sectorul mobilității”, explică Harald Mayer, directorul general al HAMA Trucks.

Quantron a programat prima livrare pentru sfârșitul acestui an.

Din aceeași categorie...

Back to top button