In Focus

Aproape 207.000 de vehicule comerciale au fost controlate în octombrie la nivel european

Aproape 207.000 de vehicule comerciale au fost controlate în octombrie în cadrul acțiunii Roadpol Truck & Bus, derulată la nivel european.

În perioada 12 – 18 octombrie s-a desfășurat acțiunea Truck & Bus, care a avut ca scop controlul vehiculelor comerciale și al autocarelor pentru îmbunătățirea siguranței la nivel european. Acum, asociația Roadpol a publicat rezultatele controalelor efectuate în urmă cu aproximativ două luni.

Aproape 207.000 de vehicule comerciale au fost controlate în octombrie la nivel european

Conform datelor, în cele 7 zile în care autoritățile din 17 state europene au luat parte la eveniment, au fost oprite pentru control 206.304 de vehicule comerciale de marfă și 119.081 de autobuze și autocare.

În urma controalelor au fost descoperite 59.501 de infracțiuni. Conform rapoartelor, rata de infrațiuni descoperite a fost de 33.34% în cazul camioanelor și vehiculelor comerciale ușoare, respectiv 5.96% în cazul autobuzelor și autocarelor.

Totodată, 2.539 de camioane și 619 autocare au fost oprite complet din circulație întrucât prezentau un pericol pentru siguranță. De asemenea, un total de 33.158 de vehicule au fost oprite, iar șoferii nu și-au mai putut continua cursele până nu au reparat erorile descoperite.

VEZI ȘI: Atacuri cibernetice asupra lanțului de aprovizionare cu vaccin împotriva COVID-19

Cele mai multe dintre infracțiuni descoperite la camioane au fost pentru viteză excesivă, timpi de conducere și odihnă, manipularea aparatelor tahograf sau mici defecțiuni tehnice. În cazul autocarelor, cele mai multe infracțiuni au fost descoperite la nivelul documentelor de călătorie.

Din aceeași categorie...

Back to top button