Raspunsul Ministerul Federal al Muncii si Afacerilor Sociale din Germania cu privire la MiLog

Raspunsul Ministerul Federal al Muncii si Afacerilor Sociale din Germania cu privire la MiLog

Urmare a numeroaselor demersuri ale UNTRR-ului adresate Guvernului Federal al Germaniei cu privire la problemele legate de aplicarea legii salariului minim din Germania (legea MiLoG) transportatorilor romani, Ministerul Federal al Muncii si Afacerilor Sociale din Germania a  transmis asociatiei clarificari privind calcularea diurnei platite soferilor romani ca parte a salariului minim conform MiLoG si precizari privind documentele pe care transportatorii romani trebuie sa le prezinte Administratiei Vamale din Germania in cazul unui control.

De la intrarea in vigoare a MiLoG (1 ianuarie 2015), UNTRR a realizat numeroase demersuri adresate Guvernului Federal al Germaniei. UNTRR a semnalat Cancelarului Germaniei – Angela Merkel faptul ca prevederile protectioniste ale legii germane MiLoG afecteaza libera circulatie a serviciilor in UE si de asemenea, UNTRR a intervenit la Ministrul Muncii si Afacerilor Sociale din Germania si la Administratia Vamala din Germania solicitand clarificari privind aplicarea MiLoG transportatorilor romani. UNTRR a semnalat aceste demersuri si Ambasadei Romaniei in Germania.

Raspunsul Ministerul Federal al Muncii si Afacerilor Sociale din Germania cu privire la MiLog

Intarzierea primirii unui raspuns din partea Guvernului German a condus la cresterea incertitudinii transportatorilor romani, obligati in mod abuziv, din punctul lor de vedere, sa respecte o lege nationala a Germaniei, fara a avea informatii clare privind aplicarea acesteia.

Avand in vedere aceasta situatie critica, UNTRR a organizat doua actiuni de protest in luna martie, unul impotriva MiLoG din 18.03.2015 in fata Ambasadei Germaniei din Bucuresti si celalalt protest impotriva neo-protectionismului in transporturi organizat alaturi de asociatii din Cehia, Polonia, Lituania si Ungaria pe 25.03.2015 in fata Parlamentului European la Bruxelles.

Urmare a tuturor acestor demersuri realizate de UNTRR, Ministerul Federal al Muncii si Afacerilor Sociale din Germania a formulat un raspuns comunicand clarificari referitoare la aplicarea legii privind salariul minim din Germania in sectorul transporturilor.

Calculul salariului minim – clarificari privind diurna
La solicitarea UNTRR ca diurna platita soferilor romani pentru operatiunile de transport international efectuate pe teritoriul Germaniei sa fie considerata ca element al salariului minim conform MiLoG, avand in vedere ca aceasta are natura unei indemnizatii de delegare care se acorda, conform Codului muncii din Romania, suplimentar fata de sumele reprezentand cheltuielile de transport si cazare si de regula compenseaza costul sporit al vietii in afara localitatii de domiciliu, – Ministerul Federal al Muncii si Afacerilor Sociale din Germania precizeaza ca „in masura in care se plateste o diurna suplimentar la rambursarea cheltuielilor efective ale angajatului pentru transport si cazare, si anume serveste scopului de a compensa dezavantajele care se creeaza prin aceea ca angajatul nu isi poate executa munca in locul sau de resedinta si in mediul sau obisnuit, iar marimea acestora depinde de tara in care este utilizat angajatul si astfel sunt compensate costurile de viata diferite dintre Romania si Germania, atunci o astfel de diurna poate fi luata in calcul ca fiind o parte din salariul minim” (traducere din lb.germana).

Documentele pe care transportatorii romani trebuie sa le prezinte Administratiei Vamale din Germania in cazul unui control
Ministerul Federal al Muncii si Afacerilor Sociale din Germania precizeaza ca de regula, Administratia Vamala din  Germania poate solicita urmatoarele documente:
– contract de munca, respectiv documentele din care sa rezulte continuturile principale ale raporturilor de angajare,
– documente de evidenta pentru timpul de lucru, calculul salariilor si documente de evidenta a efectuarii platilor salariilor.

Raspunsul complet al Ministerului Federal al Muncii si Afacerilor Sociale din Germania catre UNTRR poate fi descarcat in limba romana de AICI.

Puteti consulta toate demersurile UNTRR catre autoritatile germane, romane si europene la link-ul – www.stopneoprotectionism.eu.

Follow #infotrucker