RCA-ul pentru camioane a ajuns în medie la 5.000 euro!

Dezastrul estimat în urmă cu 5 luni de specialiştii FORT s-a adeverit, iar valoarea RCA pentru camioane şi autobuze s-a triplat în ultimele luni, ajungând în prezent la o medie de 5.000 euro pe an pentru un cap tractor.
La această valoare costul cu RCA este imposibil de acoperit prin tarifele de transport medii practicate în România. Pericolul pentru siguranţa rutieră este uriaş amplificat de compromisurile pe care o firmă de transport trebuie să le facă pentru a rezista în piaţă în contextul unor costuri operaţionale atât de mari.
FORT a atras atenţia în nenumărate rânduri faţă de nedreptatea la care sunt supuse firmele de transport autohtone din punct de vedere al valorii poliţelor de asigurare.
Astfel pentru acelaşi vehicul comercial utilizat de o firmă de transport, dar aflat în perioada de leasing se plăteşte un RCA la jumătate din valoarea plătită de compania de transport ulterior şi asta pentru că societatea de leasing are un alt cod CAEN.
Un alt lucru extrem de grav spre exemplu este cel al vehiculelor comerciale de transport persoane pentru care RCA-ul este mai mare doar pentru că aparţine unei firme cu cod CAEN aferent transportului de pasageri (evident dacă este în leasing tot la valoare înjumătăţită) încălcând astfel principiul asigurării RCA şi asta în condiţiile în care oricum, orice operator de transport public de persoane este obligat să mai încheie o poliţă suplimentară pentru pasageri şi bagaje adică să dubleze costul suplimentar al asigurării RCA.
În ritmul acesta piaţa de transport devine şi mai necompetitivă, iar concurenţă neloială explodează la rândul ei. Urmând exemplul societăţilor de leasing transportatorii români au început înlocuirea codului CAEN principal pentru a supravieţui presiunii costurilor.
Federaţia Operatorilor Români de Transport solicită urgent implicarea Guvernului României prin Ministerul Transporturilor în această chestiune extrem de importantă pentru piaţa de profil şi refacerea echilibrului prin anularea dublei asigurări şi respectarea principilor de funcţionare a pieţei în interesul asiguraţilor şi nu pentru jefuirea la propriu a firmelor de transport autohtone.
FORT se pregăteşte de ample proteste la nivel naţional luptând pentru stirparea jafului din asigurări şi pentru anularea supraacizei.
Descarcă revista online infoTrucker – https://www.infotrucker.ro/wp-content/uploads/2015/10/infotrucker_octombrie2015.pdf sau intră pe ISSUU.
Urmărește #infotrucker pe Facebook, Instagram, Twitter, YouTube