Remarcabilul tunel climatic Scania generator de condiții atmosferice

Scania este primul producator de camioane din lume care deține un tunel climatic în care pot fi generate diferite condiții atmosferice.
În 1923, un inginer român în aeronautică, pe numele său, Aurel Persu, construia la Berlin și, totodată, aducea în discuție pentru prima dată aerodinamica vehiculelor rutiere – ca parametru important în dezvoltare și necesitatea cercetării acesteia.
Astfel, din dorința de a studia îndeaproape problema, producătorii din industria auto, indiferent că vorbim de turisme sau vehicule comerciale, și-au dezvoltat astfel de facilități pentru studiu.
Astăzi, majoritatea producătorilor dețin sau folosesc tuneluri de vânt, însă niciunul nu este cel construit de producătorul suedez Scania la Södertälje.
VEZI ȘI: Scania Chimera este proiectul de 2.190 CP al lui Svempa
Acesta este mai mult decât un simplu tunel de vânt, este o “mașinărie“ generatoare de condiții atmosferice.
Noua facilitate Scania permite testarea camioane și autobuze în cele mai vitrege condiții atmosferice fără a mai depinde de vremea sau temperatura exterioară, sistemul fiind singurul de acest gen în lume. Spre exemplu, atunci când înginerii Scania doresc să testeze un camion în condiții de iarnă și viscol, nu trebuie să mai aștepte sezonul rece pentru asta.
Noua facilitate permite generarea tuturor condițiilor climatice de pe glob, acest lucru fiind un avantaj major în ceea ce privește dezvoltare a unui nou model, economisindu-se timp. Tunelul climatic este echipat cu tunuri de zăpadă, fiind capabil de a produce o gamă largă de tipuri de zăpadă.
Condițiile atmosferice pot fi optimizate, astfel încât, vehiculele testate sunt supuse la ploaie de diferite intensități și dimensiune ale picăturii. Un ventilator cu un diametru de 3.75 metri poate genera intensități diferite de vânt. Temperaturile generate în cadrul noii facilități sun și ele extreme de la -35° C la o +50° C.
Pentru prima dată în Europa
În timp ce facilități similare sunt utilizate de către producătorii de automobile, tunelul de vânt climatic construit de Scania este primul din Europa adaptat pentru camioane, autocare și autobuze scara 1:1, iar în momentul de față este posibil să fie singurul de acest fel din lume.
Un principal atuu al acestui tunel de vând climatic îl reprezintă repetabilitate unui anumit fenom, astfel eliminându-se timpii morți și accelerând procesul tehnologic după cu spunea și Lars Hult, managerul de proiect. Se poate testa din nou și din nou, în aceleași condiții climatice până când se vor obține răspunsurile de care inginerii și tehnicienii au nevoie, acest lucru nefiind posibil în realitate.
Printre avantaje se mai numără și testarea în condiții artice în mijlocul verii și fără a transporta un camion concept într-o locație care are climatul potrivit. Asta înseamnă că Scania nu trebuie să se bazeze pe condițiile meteorologice naturale imprevizibile, pentru a obține rezultatele necesare.
Un alt avantaj, îl reprezintă faptul că, prototipurile nu mai sunt expuse ochilor curioșilor sau fotografilor, astfel că, se pot conserva foarte bine toate informațiile legate de un nou model până în momentul lansării.
Tunel climatic: De la ger artic la arșiță
După cum am spus, instalația poate genera de la temperaturi artice la arșiță, mai precis între -35 și +50 grade Celsius, precum și umiditate cuprinsă între 5% și 95%. Prin adăugarea în apa de ploaie a unei substanțe de constrast sensibilă la ultraviolete, inginerii pot urmării exact cum apa de ploaie și murdăria aderă pe suprafața cabinei și modul în care acestea se scurg de pe vehicul.
Alte teste care pot fi efectuate este rezistența anumitor componente la îngheț și arșiță, vizibilitatea pe timp de ploaie și zăpadă, zgomotul vântului produs la interacțiunea cu oglinzile retrovizoare și mânerele ușii. De asemenea, poate fi generată lumină solară cu o intensitate a radiației de 400 – 1.100 W/mІ pe față, acoperiș și părțile laterale ale cabinei. Poate fi simulată și o situație de vreme înnorată.
Viteze ale vântului de până la 100 km/h
Durata testelor efectuate în noua facilitate pot dura de la o zi până la o săptămână în funcție de parametrii urmăriți. Vehiculul de test este parcat pe role – una pentru fiecare axă pentru a permite tehnicienilor simularea de viteze de până la 100 km/h, ritmul optim de testare al camioane și autocarelor.
Pe toată perioada testului vehiculul este asigurat cu lanțuri. La un capăt al unității este un efuzor imens, cu o suprafață de 13 metri pătrați, prin care aerul produs este forțat să treacă de vehicul pentru a alimenta ventilatorul aflat în partea superioadă a instalației.
De asemenea, zăpadă și ploaie este pompată prin același efuzor atunci când este necesar. Conform oficialii companiei de la Södertälje, condițiile create sunt foarte asemănătoare cu realitatea, însă nu pot înlocui 100% testele reale.
Consecvența este cheia
După cum spuneam, marele avantaj al acestui tunel de vânt climatic îl reprezintă faptul că un test se poate repeta în aceleași condiții la infinit. Fară discuție, că este nevoie de testarea în mediu real a camioanelor dar testarea lor prealabilă în acest tunel va permite inginerilor să fie mult mai pregătiți în etapa respectivă.
Pentru dezvoltarea noii facilități, au fost implicate mai multe departamente din cadrul Scania, astfel că, fiecare operator de alte instalații de testare a vehiculelor a venit cu sugestii, inginerii de cabine au fost consultați cu privire la factorii climatici.
Foarte important, soft-ul de comandă al instalației și citire a parametrilor vehiculului testat a fost dezvoltat de către inginerii Scania, lucru ce permite customizarea soft-ului sau modificarea parametrilor de test în funcție de necesități. Pentru construcția noii facilități a fost nevoie de modificarea pistei de test precum și detonarea de rocă echivalentă cu suprafața a 12 terenuri de fotbal.