Renault Trucks a reluat în activitatea de producție în Franța

Pe 22 aprilie, Renault Trucks a reluat în activitatea de producție în Franța
Pe 22 aprilie, francezii de la Renault Trucks au repornit activitatea de producție în Franța, după ce pe 18 martie au fost nevoiți s-o sisteze din cauza pandemiei COvID-19.

Renault Trucks pregătește o reluarea lentă, graduală și în siguranță a activității de producție, urmărind în mod constant aceeași abordare de bază, aceea de a proteja sănătatea și siguranța angajaților săi.

Renault Trucks a reluat în activitatea de producție în Franța

Astfel, pe 22 aprilie, Renault Trucks a repornit activitatea în fabrica de motoare Lyon-Venissieux, urmând ca alte facilități de producție, cum ar fi fabricile de asamblare de la Bourg-en-Bresse și Blainville-sur-Orne, să-și reia gradual activitatea în săptămânile următoare.

Repornirea activității industriale este planificată, pentru toate fabricile, cu un ritm foarte lent în raport cu capacitatea normală de producție. Creșterea va fi lentă și se va întinde pe parcursul mai multor săptămâni, în conformitate cu cerințele clienților, cu abilitatea furnizorilor de a livra piesele, componentele necesare și în sincronizare cu celelalte fabrici din cadrul Grupului Volvo.

Reluarea activității de producție va fi condiționată de implementarea unor protocoale sanitare consolidate, adaptate fiecărei unități de producție în parte, în consultare cu uniunile sindicale și reprezentanții angajaților.

VEZI ȘI: Volkswagen Vehicule Comerciale va relua treptat producția în uzine, începând cu 27 aprilie

Concepute de către doctorii de medicina muncii ai companiei, pe baza traseului exact parcurs de către angajați, de la vestiar, la stația de lucru, acestea au ca scop eliminarea riscului de a intra în contact cu virusul.

„Ne vom relua activitatea numai în cazul în care condițiile sanitare și de siguranță sunt exemplare – fără compromisuri. Din acest motiv, concepem o repornire graduală, care implică o perioadă inițială în care vom testa protocoalele sanitare, precum și lanțul de frunizori și logistica, înainte de a lua în considerare o creștere,” explică Bruno Blin.

Măsurile care vor fi adoptate în fabricile Renault Trucks includ:

  • Aplicarea de reguli de distanțare socială și de măsuri de protecție.
  • Folosirea la scară largă a măștilor alternative.
  • Utilizarea măștilor FFP2, în combinație cu ochelari sau vizoare și mănuși, atunci când nu se poate respecta distanța de un metru.
  • Menținerea ușilor deschise (cu excepția celor de incendiu), pentru a preveni contactul cu clanțele.
  • Curățarea stațiilor de lucru, a uneltelor, a echipamentelor logistice, a vestiarelor și cantinelor.
  • Organizarea mișcării în toate spațiile comune, vestiare, coridoare și cantine, extinderea intervalelor în care sunt deschise și limitarea numărului de persoane prezente în același timp.
  • Introducerea unui plan special de ocupare a scaunelor în shuttle-urile de transport pentru a garanta spațiul între pasageri.

Pentru entitățile de cercetare-dezvoltare și vânzări, compania va favoriza lucrul de acasă, pentru angajații care vor trebui să își reia activitatea.

În paralel, managementul companiei examinează cerințele clienților, dealerilor și carosierilor parteneri și analizează tendințele de pe piață, pentru a ajusta ratele de producție pentru lunile următoare.

De la începutul carantinei, în ciuda întreruperii temporare a producției, Renault Trucks a continuat să ofere servicii clienților săi, pe cât posibil, prin furnizarea de piese de schimb și reparații camioane. Aceste activități sunt esențiale pentru asigurarea continuității serviciilor vitale pentru societate, în special în livrarea de bunuri de bază, medicamente și alimente.

Totuși, în Franța, deși unii dintre angajați au continuat să lucreze, producția, vânzările și activitățile de cercetare-dezvoltare s-au oprit și marea majoritate a angajaților au lucrat fie cu program de lucru parțial, fie au fost în șomaj tehnic pe termen scurt, timp de aproape o lună.

Follow #infotrucker

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.