”Francezul” hotărât să cucerească flotele
Drive-Test

Renault Trucks T 480 Comfort (2018)

”Francezul” hotărât să cucerească munții

După testele efectuate în acest an cu modelele T 520 High și T 440 Optifuel, infotrucker.ro a scos la șosea modelul Renault Trucks T 480 Comfort în culoarea galben cadmiu.

Ca de obicei, Renault Trucks l-a încărcat la aproximativ 40 t, cu blocuri de beton, ceea ce este benefic pentru testele de drum.

”Francezul” hotărât să cucerească flotele

Având atâţia cai putere, ne-am propus să-l punem la cazne grele. Așa că ne-am pus la drum și am plecat spre Sibiu, pe Valea Oltului.

Cu 2.47 raportul de demultiplicare, anvelope 315/70 R22.5 pe puntea spate, motor cu șase cilindri în linie DTI 13 de 480 CP şi cutia de viteze Optidriver, echipată cu programul FUEL ECO și Optivision, Renault Trucks T 480 Comfort s-a descurcat excelent pe drumurile virajate și rampe lungi dintre Pitești spre Rm. Vâlcea, singura oprelişte pentru o valoare şi mai bună a vitezei medii fiind indicatoarele rutiere de limitare.

Tot ca de obicei, capul tractor Renault avea în cabină un al doilea sistem de măsurare a consumului de combustibil.

Suntem convinşi că pentru a fi relevante comparaţiile, transportatorii trebuie să facă teste, în paralel, cu vehiculele existente deja în flota proprie.

”Francezul” hotărât să cucerească flotele

Semiremorca aleasă a fost una special construită pentru un coeficient aerodinamic foarte bun, diferită de cele utilizate în general de către transportatori.

În acest mod, producătorii testează tehnologiile inovative cu scopul de a le aplica într-un final vehiculelor de serie.

Nu avem date comparative, însă cu siguranţă consumul de motorină a fost mai scăzut cu nişte procente faţă de o semiremorcă obişnuită cu prelată.

”Francezul” hotărât să cucerească flotele

Oricum este lăudabilă iniţiativa Renault Trucks de a trata cu multă atenţie întregul ansamblu, nu doar capul tractor.

Din păcate, nici unul sau prea puțini dintre transportatorii europeni dispun deocamdată de o asemenea semiremorcă, dar cu siguranță viitorul ne rezervă și asemenea surprize plăcute.

Spre deosebire de alte camioane Renault prezentate de noi, acest T 480 Comfort avea suspensiile faţă/spate integral pneumatice. În plus, cabina era suspendată pe patru perne. Ceea ce ne-a plăcut.

Și, dacă tot am amintit de cabină, trebuie spus că versiunea Highcab de la Renault oferă un interior consistent, exact cum trebuie să fie unul pentru transport internațional.

Cu o înălțime interioară de 2.10 metri, grație podelei complet plate, și a un spațiu interior generos și bine organizat, versiunea Highcab de la Renault surclasează multe versiuni similare de la alți producători.

”Francezul” hotărât să cucerească flotele

Design-ul consolei centrale ocupă puțin din spațiul interior, dar a crescut ergonomia, astfel că șoferul accesează mai ușor comenzile în timpul mersului.

Compartimentele de deasupra parbrizului ar putea să utilizeze mai bine spațiul, astfel încât acesta să fie în totalitate folosit.

”Francezul” hotărât să cucerească flotele

În ceea ce privește spațiile de depozitare exterioare, cabina oferă patru astfel de spații.

În concluzie, gama de camioane Renault T oferă o tehnologie economică pentru transportatori, cu o versiune de cabină mare pentru confortul șoferului.

Ceea ce nu-i rău deloc!

În plus, modelul francez a început să capteze tot mai mult interesul flotelor și să câștige tot mai mulți fani.

Follow #infotrucker