infotrafic

Restricție de 7,5 tone pe DN 39, între Agigea și Mangalia

Începând cu data de 10 iulie 2024, ora 14:00, până pe data de 15 iulie 2024, ora 06:00, se instituie o restricție de circulație pentru autovehiculele cu MTMA >7,5 tone pe DN 39, sectorul cuprins între localitățile Agigea și Mangalia, județul Constanța.

Această măsură a fost dispusă la solicitarea Poliției Române, pentru protejarea interesului public constând în siguranța participanților la trafic și a desfășurării circulației rutiere, în contextul organizării unui eveniment cultural-artistic în proximitatea sectorului de drum menționat anterior.

Banner Infotrucker 35 tone 600 x 150

Informarea conducătorilor auto cu privire la rutele alternative, pentru relația de deplasare Agigea – Mangalia și retur, se va realiza prin amplasarea de indicatoare de orientare la intersecțiile dintre DN 39 și DN 38, pentru devierea traficului de pe DN 39, Agigea către DN 38, Negru Vodă – DJ391 – DN 39, Mangalia.

Sunt exceptate de la această măsură următoarele categorii de transporturi:

  • transporturilor de persoane;
  • transporturilor de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală;
  • vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră;
  • transporturi funerare;
  • transporturi poștale;
  • transporturi de echipamente de prim ajutor;
  • transporturi pentru distribuire de carburanți;
  • transporturi de mărfuri sub temperatură controlată;
  • transporturi pentru tractări vehicule avariate;
  • transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;
  • transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;
  • transporturi apă îmbuteliată;
  • transporturi produse provenite din exploatări agricole;
  • transporturi militare implicate în exerciții multinaționale.

VEZI ȘI: S-a ridicat restricția de tonaj (7,5 t) de pe DN1 București – Brașov

De asemenea, pe perioada restricțiilor, aceasta nu se va aplica utilajelor CNAIR S.A. și a celor cu care CNAIR S.A. are raporturi juridice în derulare.

CNAIR recomandă șoferilor ca în această perioadă să utilizeze și Punctul de Frontieră Negru Vodă. Conducătorii auto sunt rugați să circule cu atenție și să respecte semnalizarea rutieră temporară menționată anterior, instalată pe rețeaua rutieră.

Din aceeași categorie...

Back to top button