ȘtiriTop News

Restricții pentru camioane în perioada 29 noiembrie – 2 decembrie

CNAIR a anunțat restricții de circulație pentru camioane de peste 7,5 tone, pe DN 7, perioada 29 noiembrie – 2 decembrie, cu ocazia sărbătorii de Sfântul Andrei și a Zilei Naționale a României.Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA anunţă participanţii la trafic că, potrivit prevederilor Ordinului MT-MAI nr. 1249-132/2018, circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de marți 29 noiembrie, miercuri 30 noiembrie (Sfântul Andrei), joi 1 decembrie (Ziua Națională a României) și vineri 2 decembrie (stabilită prin HG nr. 96/19.01.2022), conform Anexei nr. 1 la Ordin, după cum urmează:

Restricții camioane 29 noiembrie – 2 decembrie

Restricția este valabilă pe DN 7, pe traseul Pitești (Intersecția DN7 cu DN7C) – Râmnicu Vâlcea – Veștem (intersecția DN7 cu DN1), în ambele sensuri, în următoarele segmente orare:

VEZI ȘI: Cefin Trucks a livrat camionul Ford Trucks cu numărul 3.000 în România

  • Marți (29 noiembrie 2022): 18:00-22:00
  • Miercuri (30 noiembrie 2022): 06:00-22:00
  • Joi (1 decembrie 2022): 06:00-22:00
  • Vineri (2 decembrie 2022): 06:00-22:00

Încălcarea prevederilor Ordinului MT-MAI nr. 1249-132/2018 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.

Din aceeași categorie...

Back to top button