Revoluția din parcare se termină brusc atunci când telefonul sună

Revoluția din parcare se termină brusc atunci când telefonul sună

Revoluția din parcare este acel fenomem care apare în orele de repaus, când scriitorii de SF-uri, pescarii și vânătorii cer salarii mari, drepturi, pentru că așa nu se mai poate.

Și, serios, până la un moment dat sunt de acord cu ei. Totuși, îmi revin rapid din visare când cobor din camion și încep să percep realitatea.

Haine întinse la uscat la vedere printre fiare, burți de bere încăpătoare, manele la maxim, circ și țiganie aproape peste tot.

Caut liniștea și odihna, dar este greu s-o găsesc așa că mă pune necuratul să intru în vorba cu câțiva indivizi, pardon, „coleguți”.

Le recomand să-l dea pe „maestrul” Guță mai pe silence ca la tenis, nu de alta, dar să ne înțelegem. Big mistake cum ar spune englezu’. Întâi sunt invitat la dans de către niște „transpirați”, apoi putem vorbi.

Depășim momentul actului artistic, mă rog, a te ține unul de după gât legănând o bere în cealaltă mână nu e chiar genul meu de romantic, și nici prea igienic.

Și, uite așa, ne punem la discuții.

Fraților, aștia ne țin de sclavi, ne fură în fiecare zi, ne muncesc că pe tâlhari, trebuie să ieșim în fata și să ne spunem păsul, nu trebuie să mai acceptăm, destul ca ne-au furat România, spun un “coleguț”.

Acum, eu am redat cu cuvintele mele, căci nu pot reda public cuvintele individului și nici nu pot să înteleg legătura României furate cu faptul că firma lui plătește prost, dar, mă rog, uneori nu pot face conexiunile necesare în timp util.

Dacă asculți discuțiile respective, hilare uneori, având în vedere personajele cu pretenții, poți să juri că începe revoluția.

Cu o voce smerită, l-am întrebat pe respectivul pe ce salariu lucrează. Vă spun, a fost momentul în care am crezut că s-a declanșat Jihad-ul!

– Pai eu, pe 1.120 lei + 35 euro diurnă, dar nu e normal, că neamțu’ și englezu’ nu ia atât.

Băi, corect, așa este, îmi spun!

Îl întreb de ce nu merge în Germania sau în Marea Britanie, căci poate câstiga la fel ca aia.

– Lasă frate, că știu eu cum sunt aia! Ne vor să fim sclavi la ei!

Aha, spun eu!

– Totuși lucrezi în baza unui contract, semnat cu mânuța ta, nu-i așa?
– Da boss, dar am rate la banca și înainte eram într-o echipă de montaj termopane, am pe frate miu la firma asta și castigă bani, față de România.

OK! De acord, dar de când ești la firma asta? De trei săptămâni. Aștept să văd ce bani îmi da sau o tai de aici, îmi spune el.

Aha, zic eu! Păi cât să îți dea, dacă ai semnat pentru 1.120 lei + 35 euro diurna?

– Să creadă ei ca stau pe banii aștia. În Anglia se iau bani!

Corect! Dar îi spun că pentru asta trebuie să se mute acolo, să vorbească bine limba, să ai unde să stea etc.

– Da mă, asta cu limba mă dă înapoi, că am niște neamuri la Londra, stau 8 într-un apartament de 2 camere, că vine chiria puțin și “ia pe ora” peste 6 euro, bani frate!

Adică lire, nu euro, îl corectez!

– Da mă, d-alea! Smecheri frate, să vezi ce lanțuri și mașini au când vin în România.

Te cred și eu, opt în două camere, 6 lire pe oră, îți dai seama, smecheri, ce să mai. Și lanțurile alea, de vis!

Îi întreb de ce nu vrea să lucreze pentru român în continuare? Cauți alții mai OK?

– Toți sunt la fel frate! Vor muncă pe bani puțini.

Îi sugerez să negocieze, să ceară, că doar nu-l doare gura.

– Ce să ceri frate? Toți te muncesc pe degeaba, nu vezi că le stau camioanele pe dreapta?

De muncit, trebuie să muncim, zic. Depinde pe cât și în ce condiții o facem. Până la urmă, și la englez muncești dacă mergi, nu?

În timpul ăsta sună telefonul „viitorului englez”.

Am crezut că vorbește cu D-zeu sau Fecioara Maria, cel putin! Bine că părea de la început cu relații.

– Alo! (se auzea în toata parcarea)
– Da șefu’, la pauza!
– Păi, nu mai fac pauza șefu’? Da’, îmi trebuie 45.
– Aha! Am inteles, dacă trebuie… trebuie!
– Da boss! Lasă că o să merg mai mult noaptea, îi mai fentez cu „colegu’” și ajung.
– Stai liniștit!
– Știi că eu nu stau!

Închide telefonul și zice:

– Era dispecerul, un băiat de nota 10, îl servesc și pe el. Rup pauza și mă duc să descarc. Mi-e milă de el, ca e baiat fain.

Îl întreb cât are repaus.

– Vreo 22 ore, dar îl pun pe „mutu”, măcar să fac 24. Apoi văd eu, sper să nu mă oprească.

Aha! Așadar, gata revoluția? Misto! Băi, ai dracului „rechinii” aștia de patroni!

Să-l maltrateze așa pe săracul fan Guță, viitor lider al revoluționarilor maltratați din Londra, care lucrează pe 6 lire pe oră (apropo, minimum este de 11 lire).

În fine, am supraviețuit și acestei “revoluții șoferești”.

Data viitoare, rog revoluționarii să înceapă fără mine sau să înceapa cu un dus.

Băi, rechinilor, ați distrus cariera baiatului cu termopane!

Follow #infotrucker

2 comentarii

  1. Florian Alexandru Iordache

    13/07/2017 at 11:07 AM

    Salut. Iarăși eu- exact,ai ghicit- cârcotașul de serviciu.
    Ilie Matei ști sigur că minimul,în UK, este £11/h,din câte înteleg.Pe bune?… Păi să o informăm și pe tanti Theresa May că cei de la HM Revenue&Customs ne cam păcălesc când zic că minimul este £7.5/h dacă ai peste 25 de ani și £7.05 dacă ai sub 25 de ani…
    Oare nu ar fi mai bine, deontologic zic eu( nu știu ce înseamnă,dar sună mai intelectual și îmi place) să ne mai și informăm înainte să scriem? … Părerea mea.
    Sănătate și drumuri bune. Baftă!

  2. Florin Obirsan

    13/07/2017 at 8:31 PM

    Mda
    Dar nu știu de ce,am impresia ca unele chestiuni sunt duse la extreme!
    Și parcă sunt scrise de alții!
    Ori bem bere..

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.