România a fost inclusă în cea mai nouă hartă Euro Truck Simulator 2
SCS Software a anunțat apariția Road to the Black Sea, cea mai nouă hartă pentru Euro Truck Simulator 2, care va include și România.
Fanii jocului video Euro Truck Simulator 2 au toate motivele să fie bucuroși, după ce dezvoltatorul acestuia a confirmat apariția Road to the Black Sea, cea mai nouă extensie de harta care include drumurile din Bulgaria, partea europeană a Turciei și România.
Da, ați citit bine, România! Astfel, camionagii virtuali vor putea să-și extindă compania și să-și conducă camionul pe drumuri care străbat localități mici din mediul rural, dar și pe cele ale orașelor pline de viață, precum Istanbul.
VEZI ȘI: Designwerk a prezentat noul camion electric de mare tonaj Futuricum Semi 40E
Suntem curioși dacă cei de la SCS Software au inclus aglomerația de la Domnești de pe Centura Bucureștiului, căruțele sau gropile de pe drumurile patriei.
Indiferent cum ar fi, suntem convinși că noua extensie de hartă le va oferi jucătorilor o experiență virtuală unică, în condițiile în care cele trei țări adăugate au o istorie bogată, arhitectură unică și repere precum Castelul Bran.
La fel de impresionante sunt și peisajele naturale pe care jucătorii le vor descoperii conducând camionul. Multe dintre rute îi pot duce pe aceștia prin păduri, pe drumuri de coastă sau montane, precum cele din Transilvania.
Road to the Black Sea va apărea pe piață cel mai probabil în luna decembrie a acestui an, prețul său nefiind încă anunțat.

















