România este pe primul loc la numărul de accidente rutiere fatale în UE
Numărul accidentelor rutiere fatale din România a înregistrat o ușoară creștere în 2017, față de 2016, ajungând la 98 de cazuri raportate la un milion de locuitori, ceea ce reprezintă dublul mediei UE (49 cazuri), situând țara noastră pe primul loc în UE.
Numărul de cazuri menționat reprezintă o scădere de 19% față de cel înregistrat în 2010 (117), tendință care se apropie de media europeană (20%) pentru aceeași perioadă, progresele înregistrate fiind însă mai lente decât această medie, decalajul cu ea ajungând la 100% în 2017 (față de 85% în 2010), se arată în statisticile preliminare privind siguranța rutieră publicate de Comisia Europeană.
România și Bulgaria sunt singurele state membre cu o rată a accidentelor rutiere fatale mai mare de 80 de decese la un milion de locuitori.
Conform Violetei Bulc, comisar european responsabil pentru transporturi, în 2017, 25.300 de persoane și-au pierdut viața în accidente rutiere pe teritoriul UE, cu 300 mai puține decât în 2016 (-2%) și cu 6.200 mai puține decât în 2010 (-20%), iar multe altele au suferit vătămări grave care le vor afecta pe viață.
În spatele acestor cifre se ascund tot atâtea povești de doliu și durere.
Siguranța rutieră este, fără doar și poate, o responsabilitate partajată cu statele membre, iar UE poate face mai mult pentru a-i proteja mai bine pe cetățenii săi. Comisia lucrează în prezent la o serie de măsuri concrete, pe care intenționează să le anunțăm în săptămânile ce urmează.
Deși tendința de scădere a numărului de cazuri fatale este încurajatoare, îndeplinirea obiectivului UE de reducere la jumătate a numărului de accidente rutiere mortale până în 2020, comparativ cu 2010, va fi foarte dificilă.
De altfel, Antonio Avenoso, director executiv al Consiliul European pentru Siguranța Transporturilor, a atras atenția că cifrele din prezent nu vor permite UE să-și atingă obiectivul din 2020.
În plus, se estimează că alte 135.000 de persoane au suferit accidente grave anul trecut, printre care o proporție însemnată este reprezentată de participanții la trafic vulnerabili, cum ar fi pietonii, cicliștii și motocicliștii.
Etape următoare
Pornind de la declarația ministerială privind siguranța rutieră din martie 2017, Comisia lucrează în prezent la un nou cadru privind siguranța rutieră pentru perioada 2020-2030, alături de o serie de măsuri concrete care vor contribui la îmbunătățirea siguranței pe drumurile europene.
Demersul ar putea include și o revizuire a normelor europene privind siguranța vehiculelor și gestionarea siguranței infrastructurii, precum și o inițiativă ce ar viza să asigure o tranziție fără riscuri către o mobilitate cooperativă, conectată și autonomă.
Comisia intenționează să prezinte aceste măsuri în primăvara anului 2018.
















