Bruxelles a declanșat procedura de infringement împotriva a 14 state membre, printre care și România, pentru întârzierea noilor norme privind controalele ADR.
Comisia Europeană a declanșat procedura de infringement împotriva României și a altor 13 state membre pentru că nu au transpus la timp și integral în legislația națională noile norme europene privind controalele rutiere ale vehiculelor care transportă mărfuri periculoase.
Alături de România, procedura vizează Belgia, Bulgaria, Cehia, Grecia, Cipru, Letonia, Luxemburg, Ungaria, Malta, Olanda, Austria, Portugalia și Suedia.
Comisia Europeană a transmis statelor vizate o scrisoare de punere în întârziere, primul pas oficial al procedurii de infringement.
Noile norme sunt prevăzute de Directiva Delegată (UE) 2025/1801 care actualizează procedurile de control rutier pentru transportul de mărfuri periculoase în funcție de cele mai recente evoluții științifice și tehnice.
Modificările vizează inclusiv înlocuirea listei standard de verificare utilizate de autoritățile de control în timpul inspecțiilor rutiere. Totodată, au fost revizuite lista încălcărilor ce pot fi constatate și categoriile de risc asociate acestora, astfel încât controalele să reflecte cadrul tehnic actual.
Noile norme trebuiau transpuse până la 23 iunie 2026
Statele membre aveau obligația de a introduce prevederile directivei în legislația națională și de a informa Comisia Europeană până la data de 23 iunie 2026.
Potrivit Executivului european, cele 14 state membre vizate nu și-au îndeplinit complet această obligație, motiv pentru care au fost notificate oficial.
Autoritățile naționale au acum la dispoziție două luni pentru a răspunde și pentru a demonstra că noile dispoziții au fost transpuse integral în legislația internă.
În cazul în care răspunsurile nu vor fi considerate satisfăcătoare, Comisia Europeană poate trece la următoarea etapă a procedurii de infringement prin emiterea unui aviz motivat.
Noile norme privind controalele ADR urmăresc creșterea siguranței rutiere
Potrivit Comisiei Europene, modificările aduse cadrului legislativ au scopul de a asigura controale rutiere uniforme și actualizate pentru transportul mărfurilor periculoase în toate statele membre ale Uniunii Europene.
Prin armonizarea procedurilor de verificare și actualizarea criteriilor de control, noile reguli urmăresc creșterea siguranței transportului rutier de mărfuri periculoase, precum și o mai bună protecție a participanților la trafic, a populației și a mediului.
















