Romania risca sanctiuni din partea UE pentru taxa auto

Romania risca sanctiuni financiare din partea Uniunii Europene, in urma declansarii unei posibile proceduri de infringement, si numeroase alte procese cu
proprietarii de masini, inclusiv cu cei care au pierdut initial in instanta, daca nu modifica urgent taxa auto si nu restituie din sumele platite.

Avertismentul a fost transmis Executivului de catre expertii juridici din Ministerul Justitiei, care au analizat problema taxei auto la solicitarea
premierului Emil Boc, releva un document intern al Guvernului obtinut de MEDIAFAX.

Romania risca sanctiuni din partea UE pentru taxa auto

Juristii explica faptul ca litigiile privind concordanta dintre OU 50/2008 privind taxa auto si dreptul comunitar au survenit pe fondul unei accentuate
instabilitati legislative, in conditiile in care aceasta ordonanta a fost modificata succesiv de sapte ori in doar doi ani, si ca judecatorii Curtii de
Justitie a Comunitatilor Europene (CJUE) au calificat taxa auto, in versiunea sa initiala, ca reprezentand o discriminare indirecta intre vehiculele de
ocazie importate si cele deja inmatriculate in tara inainte de intrarea in vigoare a taxei, respectiv la 1 iulie 2008.

In acelasi timp insa, juristii arata ca discriminarea a fost mentinuta si in variantele ulterioare ale OU 50/2008, astfel ca declararea si a acestor acte
normative drept neconforme este doar „o chestiune de timp”.

„Daca aplicand taxa asupra unui autoturism similar celui din cauza Tatu se constata, din calcule, ca se mentine un nivel de taxare ridicat pentru astfel de
autovehicule de import in timp ce autovehicule similare de pe piata autohtona nu sunt taxate sau sunt taxate mai redus, apreciem ca efectul discriminatoriu a
fost conservat si perpetuat in cadrul variantelor ulterioare ale OU 50/2008, iar constatarea neconformitatii si a acestora este doar o chestiune de timp. De
altfel, pe rolul CJUE se afla o alta cerere de pronuntare a unei hotarari preliminare introdusa de Tribunalul Gorj-cauza Nisipeanu, prin care instanta
solicita Curtii sa se pronunte cu privire la compatibilitatea OU 50/2008, asa cum a fost modificata prin alte ordonante”, se arata in document.

Sursa citata releva totodata ca Ministerul Justitiei a atentionat Guvernul inca din februarie 2009 ca ar trebui avuta in vedere restituirea diferentei dintre
taxa achitata conform OU 208/2008 (prima modificare a ordonantei 50-n.r.) si taxa calculata potrivit proiectului de act normativ de la acel moment.

Juristii avertizeaza astfel Guvernul ca o eventuala optiune de a nu adopta nicio masura legislativa in cazul taxei auto presupune ca statul va fi obligat de
instantele de judecata, in toate litigiile, sa restituie taxa cu dobanzi si cheltuieli de judecata aferente, iar Comisia Europeana ar putea initia actiuni de
sanctionare a statului roman.

„Orice decizie de mentinere a OU 50/2008 in varianta actuala, in conditiile in care a fost declarata neconforma cu dreptul UE, presupune asumarea riscului de
declansare a actiunii in constatarea neindeplinirii obligatiilor. Aplicarea unor sanctiuni pecuniare statului roman (sub forma unei sume forfetare si/sau al
unor penalitati) poate interveni in conditiile in care acesta nu va respecta hotararea pronuntata de CJUE in cadrul unei eventuale proceduri de
infringement”, se arata in document.

Sanctionarea pecuniara a unui stat membru poate interveni in cadrul unei a doua proceduri declansate de catre Comisie, daca statul in cauza nu a respectat
prima hotarare a CJUE.

In acelasi timp, expertii juridici recomanda Guvernului sa emita o ordonanta de urgenta pentru returnarea taxei auto, avertizand ca orice decizie de a nu
returna taxa presupune asumarea dobanzilor si a cheltuielilor de judecata.

„Neconformitatea OU 50/2008 in varianta initiala presupune ca perceperea taxei este incompatibila cu dreptul UE, consecinta fiind restituirea taxei, Guvernul
avand posibilitatea sa demareze o reforma legislativa in domeniu, valorificand sugestiile discrete ale CJUE. Conform unei jurisprudente stabile a Curtii,
contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor si taxelor prelevate de un stat membru cu incalcarea dreptului european. Ratiunea acestui drept este ca
un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicarii unei dispozitii fiscale nationale incompatibile cu
dreptul european”, arata juristii.

Potrivit acestora si conform jurisprudentei instantei de la Luxemburg, pentru exercitarea dreptului de rambursare „sunt considerate rezonabile perioade
cuprinse intre trei si cinci ani” de la data pronuntarii hotararii Curtii prin care s-a constatat ca taxa este incompatibila cu dreptul european.

In ceea ce priveste impactul previzibil asupra activitatii instantelor, juristii atentioneaza ca exista posibilitatea ca, in urma popularizarii hotararii
CJUE prin mass-media, instantele romanesti sa fie sesizate cu un numar mare de noi actiuni formulate de catre persoane care au platit taxa pe poluare in
versiunea sa initiala, inclusiv de catre cei a caror actiune in instanta a fost respinsa initial.

„Neadoptarea unor masuri de restituire a taxei presupune aglomerarea rolului instantelor cu litigii privind restituirea taxei cu dobanzi si cheltuieli de
judecata. Litigiile vor putea fi declansate chiar daca actiunea a fost respinsa initial (prin revizuire)”, avertizeaza juristii.

Pentru a fi evitata „aglomerarea instantelor cu aceasta problema”, expertii au transmis Guvernului ca este necesara instituirea procedurii de restituire
administrativa a taxei incasate fara temei legal pe baza de ordonante de urgenta neconforme cu dreptul UE.

Sistemul actual al taxei auto va fi modificat dupa ce Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene (CJUE) a aratat, intr-un punct de vedere exprimat la
cererea unei instante romanesti, ca taxa de prima inmatriculare incalca legislatia Uniunii Europene intrucat produce un dezavantaj la vanzarea masinilor
second-hand din alte state pe teritoriul Romaniei.

Punctul de vedere a fost transmis pentru un proces in care un roman care si-a cumparat, in iulie 2008, o masina second-hand din Germania si a platit taxa de
poluare pentru inmatricularea in Romania a reclamat faptul ca taxa este aplicata numai vehiculelor second-hand importate din alte state, nu si celorlalte
masini second-hand deja inregistrate in tara si revandute.

Un document guvernamental prezentat, saptamana trecuta de MEDIAFAX, releva ca Guvernul discuta impunerea taxei auto la prima vanzare a masinilor intrate in
tara inainte de introducerea taxei, cu un cuantum redus cu 30%, si restituirea unei diferente din banii deja dati de proprietari, dar esalonat pe mai multi
ani, pentru a evita returnarea unei sume totale de 750 milioane euro.

O alta varianta luata in calcul este transformarea taxei de poluare intr-o taxa platibila anual si impusa tuturor proprietarilor de autovehicule, separat de
impozitul pe proprietate.

In sedinta de miercuri, Guvernul a amanat o decizie in privinta taxei auto, surse oficiale declarand agentiei MEDIAFAX ca decizia va fi luata dupa o analiza
de impact si pe baza unor discutii care urmeaza sa aiba loc in cadrul coalitiei.

La finalul sedintei de guvern, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat ca „ordonanta sau legea” de modificare a taxei auto va fi adoptata de Executiv
saptamana viitoare si ca propunerea sa este aplicarea unei taxe auto care sa fie perceputa la prima vanzare a masinilor intrate in tara inainte de 1 ianuarie
2007, data de introducere a taxei de inmatriculare auto, cu o reducere a cuantumului taxei cuprinsa intre 20-30%.

Reducerea taxei va fi aplicata pentru toate masinile, astfel incat sa fie evitata o noua discriminare, a aratat ministrul.

In prezent, pe rolul instantelor de judecata se afla peste 40.000 dosare privind taxa auto.

sursa:mediafax.ro
sursa foto: exclusivnews.ro

Follow #infotrucker