Romstyl sancționată de ISCTR pentru manipularea tahografului (VIDEO)

Romstyl sancționată de ISCTR pentru manipularea tahografului
Compania Romstyl și un șofer angajat al acesteia au fost sancționați de către ISCTR pentru nerespectarea timpilor de condus și odihnă, respectiv manipularea tahografului.

În urma unei sesizări ce a avut la bază o înregistrare video realizată pe 29 septembrie 2017, noaptea, în care un camion cisternă aparținând companiei Romstyl Impex a fost surprins circulând cu viteză excesivă (peste 90 km/h, limita legală pentru camioane), ISCTR a dispus efectuarea unui control la sediul companiei din Târgoviște.

Romstyl sancționată de ISCTR pentru manipularea tahografului (VIDEO)

Acestea au urmărit verificarea legalității curselor, respectarea timpii de conducere și odihnă de către conducătorii auto, respectiv starea tehnică a vehiculelor companiei Romstyl Impex.

În urma controlului, inspectorii ISCTR au descoperit faptul că șoferul companiei Romstyl Impex a “intervenit asupra impulsorului tahografului autovehiculului cu un magnet”, confirmând astfel aspectele semnalate în sesizarea primită. Compania Romstyl Impex și șoferul acesteia au fost sancționați.

Din filmarea primită de publicația noastră, camionul cisternă aparținând Romstyl Impex rulează cu o viteză de aproximativ 120 km/h pe raza unei localități din România.

VEZI ȘI: Grupul GEFCO a inaugurat o filială în Grecia

ISCTR susține că tratează cu exigență și fermitate abaterile constatate și aplică unitar și corect sancțiunile prevăzute de legislația în vigoare, în cazul constatării încălcărilor de la reglementările specifice transporturilor rutiere.

Tocmai din acest motiv, publicația noastră a cerut informații suplimentare ISCTR-ului cu privire la control derulat la sediul companiei Romstyl Impex în urma căruia au fost descoperite abaterile mai sus menționate, unele extrem de grave!

Vă readucem aminte că manipularea tahografului este considerată în multe state europene infracțiune și se pedepsești inclusiv cu inchisoarea.

De cele mai multe ori șoferii găsesc drept scuză lipsa infrastructurii rutiere din România, respectiv a parcărilor și a autostrăzilor.

Însă, din păcate, niciuna din aceste scuze nu se susțin, deoarece și în țările din Europa de Vest situație este identică, deși acolo există o infrastructură rutieră și locuri de parcare.

UPDATE 12:29 (05 decembrie 2017) – În urma discuției telefonice purtate cu inspectorul ISCTR care a coordonat controlul la sediul Romstyl, am înțeles că nu poate fi imputată companiei în NICIUN FEL intenția de manipulare a tahografului, această acțiune fiind deliberată și exclusiv făcută de către conducătorul auto angajat.

„Conducătorul auto a fost amendat deoarece în baza informațiilor – filmare și date înregistrate în sistemul GPS al companiei – a fost constată folosirea un sistem de manipulare a tahografului, iar pentru alte abateri de la timpii de condus și odihnă a fost sancționată și compania.”

Conform datelor înregistrate de sistemul GPS intern al companiei Romstyl, viteza de deplasare a vehiculului în cauză a fost de 110 km/h.

De asemenea, pe întreg procesul de verificare, compania a colaborat cu inspectorii ISCTR.

Follow #infotrucker